Cei doi infractori, care voiau să dea lovitura în Botoșani, au fost prinşi după o urmărire cu focuri de armă pe drumuri agricole şi lanuri de porumb.
Poliţiştii suceveni și botoșăneni au reuşit, miercuri, să prindă doi hoţi specializaţi în spargeri de bancomate şi CAR-uri, originari din Mehedinţi, care au venit să dea o lovitură în nordul ţării, gândindu-se că ar putea să dea lovitura fie în Botoşani, fie în Suceava.
Dar în cursul zilei de miercuri, 7 iulie, poliţiştii din Botoşani au dat de urma celor doi hoţi şi au încercat să îi oprească în trafic. Numai că, potrivit Adevărul, aceştia au reuşit să forţeze barajul rutier al oamenilor legii şi s-au îndreptat spre judeţul Suceava.
„În jurul orei 11.00, maşina suspectă a fost reperată de un echipaj din cadrul Biroului Rutier - IPJ Suceava pe un drum comunal din localitatea Prelipca. S-a încercat oprirea vehiculului folosindu-se semnalele acustice si luminoase, însă şoferul nu s-a conformat. S-a procedat la urmărirea vehiculului, însă într-o intersecţie din zona Vereşti, un alt autoturism condus de un localnic nu a acordat prioritate maşinii de poliţie şi a acroşat-o”,
Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava
În aceste condiții, spun polițiștii din Suceava, vehiculul urmărit a fost pierdut din aria vizuală.
Însă, după câţiva kilometri, pe raza localităţii Vereşti, vehiculul a fost observat de către şeful Postului de Poliţie Vereşti, agent şef adjunct Alexandru Nechita, de 35 ani.
Acesta era în timpul liber, cu maşina personală, împreună cu fiul său de 9 ani cu care mergea la medic.
Poliţistul avea la cunoştinţă caracteristicile maşinii urmărite întrucât aceasta fusese dată în consemn la nivelul întregului județ.
Când a reperat maşina infractorilor, şeful de post şi-a sunat colegii şi a plecat în urmărirea celor doi suspecţi, cu copilul în maşină. În acelaşi timp, s-a dispus ca inclusiv elicopterul MAI, aflat pe raza judeţului Suceava, să fie direcţionat în zona pentru supravegherea aeriană.
„În jurul orei 12.00, maşina urmărită a părăsit drumul public, fiind urmărită de şeful Postului de Poliţie Vereşti şi s-a îndepărtat pe un drum de pământ către un lan de porumb. Văzând că drumul se închide, cei doi au abandonat maşina şi au fugit în lanul de porumb. Între timp, în urma informării şefului de post, celelalte forţe au ajuns în zonă, un echipaj din cadrul SAS IPJ Botoşani reperându-i pe cei doi în lanul de porumb”,
Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava
Despre întreaga acțiune de miercuri citiți în link-urile de mai jos.
(Foto: IPJ Suceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile