Polițistul s-a deplasat la o vulcanizare într-o localitate apropiată pentru a-l putea ajuta pe șoferul care a întâmpinat probleme.
Duminică, 17 septembrie 2023, polițistul care se deplasa pe raza unei comune l-a observat pe tânăr și a decis să îl ajute. Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a ilustrat, prin intermediul unui comunicat de presă, întâmplarea cu final fericit.
Iată comunicatul:
Există și cazuri când speri, ca în trafic, să-ți apară Poliția în cale.
Așa a fost și situația unui conducător auto care luase un cui în roată și a rămas cu mașina în mijlocul unei intersecții. Cristian, care era de serviciu pe raza comunei Copălău, l-a observat și a decis să îl ajute.
Șoferul nu avea nici roată de rezervă sau kit de reparație, iar în zonă nu era nici o vulcanizare deschisă, fiind duminică.
Colegul nostru s-a deplasat la o vulcanizare dintr-o localitate apropiată și l-a ajutat pe șofer să rezolve problema și să ajungă la destinație.
Gestul de normalitate nu a trecut nesemnalat.
A doua zi, conducătorul auto a trimis o scrisoare de mulțumire la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, din care redăm esențialul:
„ Precizez că domnul polițist ne-a sprijinit și ne-a fost alături până am rezolvat situația și am reușit să ne continuă drumul. Ne-a impresionat cu empatia de care a dat dovadă. Vă felicităm pentru că aveți în echipa dvs. un profesionist, un om de valoare!”
Cristian a mai ajutat, luna trecută, un bătrân, cu probleme cardiace, să schimbe roata mașinii.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024