La aproape două luni după ce a fost dat dispărut de părinţii săi, un tânăr de 24 de ani din judeţul Botoşani a fost găsit mort în liziera unei păduri, la câţiva kilometri depărtare de sat, într-un loc greu accesibil.
Înainte să dispară, anunţă Pro TV, tânărul a făcut pe Facebook o postare în care scria că avea de gând să îşi ia viaţa. Apoi i-a spus şi mamei sale. Era negru de supărare că trebuia să aibă grijă zi de zi de oile familiei.
Familia tânărului are o stână, iar de animale se îngrijeau băiatul şi tatăl său. Tânărul a fost văzut în viaţa ultimă oară pe 3 august. Era cu animalele pe câmp, când a postat un mesaj în care îşi anunţa intenţiile sinucigaşe. Prietenii lui au crezut însă că e o glumă. Au sunat-o apoi pe mama băiatului, dar nici ea nu i-a crezut. A doua zi tânărul a fost dat dispărut, iar poliţiştii l-au căutat ajutaţi de câini de urmă. Zadarnic însă.
Într-unul din mesaje, tânărul a încercat să explice motivul gestului său: se plângea că era trimis tot timpul cu animalele şi nici sâmbăta sau duminica nu era liber.
”Din cauza soţului. S-au certat dimineaţa aia şi i-a spus că vinde toate animalele. Băiatul s-a supărat. Băiatul voia duminica liberă, dar el (tatăl) nu voia să îi dea drumul ca se ducea în piaţă. Na, el mai voia şi un liber. Mi-a dat telefon şi a spus: vino că mă spânzur”,
Aurica Chipăruș, mama băiatului.
Ciobanul care l-a găsit acum fără viaţă pe băiat a sunat la 112.
“Sfârşit de viață pentru mine, m-am săturat de jigniri, înjurături şi bătaie de joc, sunt rău cât trăiesc şi o să fiu bun când nu o să mai fiu”, a fost ultimul mesaj al băiatului, care a absolvit liceul agricol din Botoşani.
CLICK PENTRU VIDEO
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024