Personalul celei mai mari unități medicale a județului a avut parte de un episod nefericit în noaptea de duminică spre luni, 12 noiembrie 2018.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, internat la Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani, s-a aruncat, în noaptea de duminică spre luni, de la etajul al patrulea al unităţii medicale, a declarat Livia Mihalache, managerul instituţiei, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost internat vineri cu diagnosticul de fractură de mandibulă, el aflându-se se afla sub tratament în momentul în care s-a aruncat.
"Deocamdată nu am reuşit să aflăm care este cauza acestui gest. Nu ştim dacă a fost o tentativă de suicid sau un accident. Ştim că el tocmai stinsese becul în salon pentru a se culca",
a precizat Livia Mihalache.
Bărbatul a suferit o fractură de bazin şi a fost internat pe Secţia de Terapie Intensivă, unde a şi fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie investighează, de asemenea, cazul.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024