Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că întârzierile la plata unor salarii din sistemul bugetar nu sunt cauzate de probleme cu banii.
El a precizat că acest lucru s-a întâmplat din cauza unei sincope din sistemul bancar, care, vineri, la ora 18.00, s-a închis.
Marius Budăi a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că oamenii îşi vor primi luni salariul.
“Întrucât aseară, la ora 18.00, sistemul bancar s-a închis, sistemul de plăţi, pe anumite bănci din România care operează în România, o parte din angajaţi şi-au luat salariul vineri, urmând ca luni să fie problema închisă pentru tot restul salariaţilor din sistemul bugetar. O parte din plăţi au fost făcute şi parţial, vineri, iar luni se vor închide toate plăţile”, a explicat ministrul Muncii.
El a precizat că această problemă nu a apărut din cauza lipsei banilor.
“Nu sunt probleme cu banii. Suntem în interiorul bugetului până la rectificare, nu am fi avut cum să trecem bugetul dacă nu asiguram plăţile măcar până la rectificare. Noi avem plăţile asigurate, banii sunt, creditele bugetare sunt, conturile sunt deschise, nu sunt probleme de acest gen”,
a transmis Marius Budăi.
Acesta a precizat că atunci când ziua de salariu este în weekend, se încearca efectuarea plăţilor de vineri, dar acum nu s-a reuşit acest lucru.
“Sunt angajaţi la stat care ar trebui să ia salariul mâine, pe data de 15, dar fiind duminică se vor plăti luni, deci suntem cumva într-un anumit grafic. Se încearcă în fiecare lună, dacă este weekend, să se plătească vineri înaintea weekendului. Acum din cauza acestei sincope din sistemul bancar nu s-a reuşit. Nu sunt probleme din lipsă de bani sau de lipsă de credite bugetare în bugetele instituţiilor”,
a mai afirmat ministrul Muncii.
CLIPUL ZILEI: Pentru unii cititul se transformă într-un examen de licență
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Borcanul lui Vlad Iftime în care încap burse de mii de euro pentru tineri talentați – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Urmează zile de profundă încărcătură religioasă, jandarmii vor fi la datorie
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani: Propunere pentru modernizarea piețelor
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024