Ştiri
Unii vor iubire, alții vor putere: Liliana Mincă răspunde cu o POEZIE la excluderea-fulger din ALDE

Obișnuită cu postări la care aduna sute de like-uri și distribuiri, la care se mai adăugau și comentariile laudative, de data aceasta Liliana Mincă nu a mai reușit decât puțin peste 30 de aprecieri.

Liliana Mincă transmite mesaje de ”pace, dragoste și protecție” după ce s-a văzut exclusă din partid, fiind înlocuită de soția unui fost lider liberal din Botoșani.

 

La scurt timp după ce vestea excluderii din partid s-a împrăștiat în presă și pe rețelele sociale, Liliana Mincă a postat pe pagina de Facebook o poezie (fără însă să precizeze autoarea - Licuța Pântia, poemul având titlul ”Unii și alții”).

 

La finalul poemului ”împrumutat”, Liliana Mincă a scris însă și un mesaj personal:

 

”Fie ca Domnul, Dumnezeul Atotputernic, să verse un balsam de pace, dragoste și protecție, trecând lumina prin întregul trup ca sursă de apă vie.

Fie ca El să vă vindece toate bolile descoperite și ascunse.

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

O noapte binecuvântată!”.

 

Poezia postată de Liliana Mincă luni seara:

 

”Unii vor iubire, alții vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare şi maşină nouă,

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

 

Unii să audă, alții să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moşie mare şi bogată,

Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

 

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

Unii vor un munte, alții vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare,

 

Unii vor avere, faimă, bogății,

Alții sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

 

Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

 

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul!

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”

 

Amintim că ALDE a decis în Biroul Politic Executiv de luni excluderea membrilor care nu și-au depus demisiile din funcțiile deținute în aparatul de lucru al Guvernului, ca urmare a deciziei partidului de retragere din Executiv. Este vorba despre doi secretari de stat, doi subsecretari de stat și directorul RoAid, printre aceștia figurând și Liliana Mincă, vicepreședintele ANPC cu rang de subsecretar de stat.

 

Potrivit unor surse din interior, soția fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani a fost numită în fruntea unei filiale județene politice. Astfel, conducerea centrală ALDE ar fi decis tot luni ca organizația de la Botoșani să fie preluată de fostul deputat Roxana Anușcă Țurcanu. În aceste condiții, Liliana Mincă a rămas fără funcția politică și este posibil să o piardă și pe cea de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

 

Liliana Mincă a fost membru PC până în 2011, când s-a înscris în Partidul Poporului Dan Diaconescu. Pe listele acestuia a candidat în 2012 și a ajuns deputat. Ulterior, în 2014 ea s-a înscris la PND iar mai apoi la UNPR.  În 2016 a trecut la PSD pentru ca recent să meargă la ALDE.

 

loading...
Liliana Mincă DATĂ AFARĂ din ALDE, colecție impresionantă de partide pentru fosta deputată
Și Liliana Mincă!? Au început să apară demisiile miniștrilor și secretarilor de stat de la ALDE

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iftime recunoaște public că vrea să ia FCSB campionatul: Trebuie să îmi dea niște bani domnul Becali
Patronul lui Botosani, Valeriu Iftime si-a explicat motivele pentru care sustine FCSB in Liga 1. 
AVERTIZARE meteo: Ploi torențiale și vijelii în următoarele zile
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo.
GALERIA CU POEȚI: Rita Chirian și ”lirica terorilor existențiale”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum
NOAPTEA TRECUTĂ: Botoșăneancă înjunghiată de concubin, în fața copilului
Caz șocant petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la Botoșani.
Se redeschide terasa La Strada: Suntem nerăbdători să ne revedem
(P) La Strada își așteaptă de luni, 1 iunie, clienții pe terasă.
Ministrul Sănătății a făcut anunțul: CÂND vom renunța la măștile de protecție
Se pot pregăti măsuri de relaxare noi.
De 1 Iunie se redeschide terasa Magic Land – GALERIE FOTO
(P) Terasa Magic Land se redeschide începând de luni, 1 iunie 2020.
Doliu în familia deputatei Ciofu: A plecat singură și tristă
Familia deputatei Tamara Ciofu trece prin clipe grele.
APEL public pentru repatrierea unei femei din Botoșani care a murit în Grecia
O familie din Botoșani trece prin momente grele după ce ruda lor, Gabriela Elena Vizitiu a decedat pe pământ străin.
inpuff.ro
Loading...
IAR a deraiat un tramvai, Huncă pentru șefii din Primărie: De câte ori nu am trăit scenariul acesta?
Infrastructura rutieră din municipiul Botoşani pune serios în pericol viaţa cetăţenilor.
Peste 500 de botoșăneni s-au vindecat de COVID, încă sunt mulți la izolare
Lucrurile par să parcurgă un trend descendent în ceea ce privește evoluția cazurilor de infecție cu coronavirus la Botoșani.
Cătălin Silegeanu lansează o provocare pentru botoșăneni: Ce îți dorești de la viitorul tău primar?
Președintele Patronatului Național Român (PNR) Botoșani se autodescrie drept un politician tânăr, însă cu experiență în afaceri de peste 15 ani de zile în care a învățat să aibă o viziune bună legată de strategie.
ȘASE cazuri noi de coronavirus înregistrate la Botoșani – TABEL cu situația de astăzi
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația evoluției infecțiilor cu COVID-19 din ultimele 24 de ore.
Un fost director PDL a ajuns mare șef la Buzău: Dle primar, altul nu ați găsit?
Criza de coronavirus provoacă schimbări în vârful societății de termoficare din municipiu Buzău. De joi, Regia Autonomă Municipală are un nou director.
Loading...
10 noi jandarmi au depus azi jurământul, printre ei și o domnișoară - FOTOGALERIE
În această dimineață, cei zece elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni aflați în practică la Jandarmeria Botoșani au depus Jurământul militar.
Este OFICIAL! Liberal în locul unei directoarea de la PSD, ordinul a ajuns la instituție
Așa cum Botoșăneanul anunța în cursul zilei de ieri, 29 mai 2020, schimbarea la vârful Casei Corpului Didactic (CCD) s-a produs în aceeași zi.
Mama a patru fete diagnosticată cu cancer are nevoie de ajutorul botoșănenilor– FOTOGALERIE
O tânără mamă din Corni are nevoie urgentă de ajutorul semenilor pentru a putea ieşi învingătoare din lupta cu o boală nemiloasă. Minuţa Marcu  are 37 de ani şi este mama a patru fetiţe frumoase. Bucuria aducerii pe lume a celei de a patra fetiţe a fost umbrită însă de mari probleme de sănătate, care s-au acutizat în perioada pandemiei.
FAZA ZILEI: Un mânz a evadat dintr-un sat și a fost găsit la trap prin zona industrială
Dacă brașovenii s-au obișnuit să fie vizitați de urși și botoșănenii au avut parte astăzi de un musafir mai puțin întâlnit. Nu urs, bineînțeles.
Un botoșănean trimis la minister a venit cu o colegă în ”vizită de lucru” la Tabăra Agafton – FOTOGALERIE
Centrul de Agrement Codrii de Aramă a avut parte de vizita a doi reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, secretarul de stat Andra Costache și subsecretarul de stat Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani. Aceștia au realizat o vizită de lucru la care au luat parte și directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret - Radu Humelnicu și administratorul centrului - Iulia Palade.
MAI scoate 700 de polițiști, jandarmi și polițiști locali pe teren să păzească minivacanța de Ziua Copilului
Polițiștii botoșăneni împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publica sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente neplăcute, pentru cei care călătoresc în minivacanță prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 iunie.
Să nu-ti fie ruga ascultată si să ajungi in scurt timp la concluzia ca esti zero taiat in unspemii.
25 septembrie 2019, 14:40
aflat intre patetism si iresponsabilitate, alde bt alege familia infractionala tzurcanu. alde, astia ti-s vajnicii soldati? Cei ce mai au un neuron si se afla pe acolo, fug rusinati ca dra cul de tamaie.
25 septembrie 2019, 08:59
dar e posibil ca in locul lui Dumnezeu sa vina si DNA-ul sa-ti ia casa pe care ai furat-o si sa-ti dea vreo opt ani cu executare. Tot mana lui Dumnezeu.
24 septembrie 2019, 17:17
Mahalagioaico du te la mangalia
24 septembrie 2019, 15:05
Radasanu,zmau cap de porc ce fac ?două nulități niste analfabeti care se visau primar si presedinte c.j.afara cu voi
24 septembrie 2019, 15:03
"Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!” Cioc, cioc la uşă, deschid, da vă rog. -Eu sunt Dumnezeu, am venit să-ţi iau casa, i-o dau la unul care mă roagă de vre-o doi ani!
24 septembrie 2019, 13:12
Liliana intra si tu in ciuma rosie ,ca acolo e azilul celor ca tine))
24 septembrie 2019, 13:05
ce-i cu radasanu, fratilor? ce-a facut omul asta cu doi copii acasa de-i dati palme peste ochi? Va e ciuda ca-i flexibil si stie ca cine s-aseamana se si aduna?
24 septembrie 2019, 12:42
Dar ce facem cu Radasanu ? Ce speranta, ce discurs si cate minciuni a indrugat. Poate mai face un studiu de trafic sa faca cat de greu sa faci un sens unic in Botosani. Doar daca il ajuta asa cum se lauda masonii mai ajunge sef la magazie la SC Nova.
24 septembrie 2019, 11:47
ei hai, chiar dati toate manelele. cand omul e cu moralul la pamant se mai delecteaza cu ceva de inima albastra.
24 septembrie 2019, 11:40
Loading...
zenda.ro
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Încă avem 100.000 de oameni fără job. 40% din români au venituri mai mici din cauza pandemiei și amâna anumite achiziții scumpe și vacanțe - consumul scade. Presiunea de lichiditate este la companii care așteaptă ÎNCĂ mă ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
29 mai 2020
EUR
Euro
4.8426 lei
USD
Dolarul SUA
4.3517 lei
CHF
Francul elveţian
4.5273 lei
GBP
Lira sterlină
5.3509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0583 lei
XAU
Gramul de aur
241.3579 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3886 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8967 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1635 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1795 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6496 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.