Pentru că peste câteva zile pădurarii botoşăneni vor sărbători Ziua Silvicultorului, prefectul Dan Nechifor îi salută pe toţi cei care au rolul important de a proteja şi gestiona cu responsabilitate aurul verde al judeţului.
Cu urări de sănătate, putere de muncă şi succes în extinderea suprafeţelor împădurite ale judeţului Botoşani, prefectul ţine, totodată, să-şi exprime şi public dezaprobarea faţă de recenta lipsă de comunicare şi deschidere demonstrată de o parte dintre reprezentanţii Direcţiei Silvice.
Cu ocazia evenimentului internaţional de airsoft „Lupta pentru codrii de Aramă” ce a atras la Botoşani aproape de 300 de turişti din ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, reprezentanţi ai personalul silvic botoşănean au refuzat să-şi dea acordul pentru intrarea competitorilor în zona pădurii de lângă tabără. Aceasta, deşi evenimentul se află la cea de VI-a ediţie, celelalte desfăşurându-se în aceeaşi locaţie, incluzând vecinătatea împădurită a taberei.
„Acest gen de manifestări atrag turişti la Botoşani. Firesc ar fi ca autorităţile să colaboreze astfel încât să se asigure un cadru plăcut, civilizat şi sigur pentru toată lumea. Vă asigur că participanţii au plecat în acest an cu un gust amar şi probabil se vor gândi de două ori înainte de a mai veni. Şi avem toţi de pierdut: agenţi economici din domeniul hotelier, din alimentaţie publică, etc. Nu aşa se promovează judeţul.”, este punctul de vedere al prefectului.
Dan Nechifor a solicitat o discuţie între părţile implicate în organizarea evenimentului din 17 – 19 iunie, deplasându-se inclusiv la faţa locului, însă personalul silvic a refuzat total dialogul.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024