Ştiri
Valerian Sănduc a fost la Primărie – VIDEO cu ultima vizită în locul în care și-a petrecut jumătate din viață

A fost directorul economic al Primăriei mai bine de trei decenii și aproape că și-a petrecut o mare parte din viață în biroul său, îngropat în hârtii, calculând bugete și tot felul de situații financiare. Era un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, un finanțist care nu folosea niciodată calculator și pentru care calculele cu pixul rămăseseră sfinte.

Iar sâmbătă, când a fost înmormântat, înainte de a fi dus la cimitir, cortegiul funerar a trecut și pe la Primărie, locul pe care l-a iubit atât de mult. L-a iubit și l-a respectat în același timp pentru că, pentru el, serviciul a fost sfânt. Înainte de el, singurii care au mai trecut în sicrie pe la sediul municipalității botoșănene, au fost, fostul primar Ioan Cojocaru și Maria Strugaru, fost director la edilitare al Primăriei.
”Îl conducem pe ultimul drum pe Valerian Sănduc, cel care a fost timp de peste 30 de ani directorul economic al Primăriei Botoșani. A fost un remarcabil director economic în administrația publică locală. Probabil unul dintre cei mai longevivi din orașele mari din România. Și ceea ce orașul Botoșani îi datorează lui Valerică Sănduc este aceea că a asigurat o stabilitate în administrația publică locală, o stabilitate și o soliditate care a făcut să nu aibă nici un fel de probleme indiferent de situații financiare grele de moment, indiferent de legislații care obligau administrația publică locală să preia servicii, spitale sau școli. Valerică Sănduc, un finanțist și un contabil remarcabil reușea să rezolve aceste probleme printr-o experiență a lui pe care o acumulase inclusiv prin activitatea pe care o avusese înainte de 1990”, a spus într-un scurt discurs fostul primar, Florin Egner.
Majoritatea colegilor săi au fost afectați de plecarea sa bruscă în lumea celor drepți. Trecuse cumpăna din 2012 și ar fi trebuit să se bucure de pensie, de copii, de nepoți, de soție.
”A fost unul dintre cei mai conștiincioși oameni din Primărie, chiar și acum după ce se pensionase, venea primul și pleca ultimul. Nu a greșit niciodată și Primăria nu a avut niciodată probleme financiare, datorită lui. Cred că vor trece mulți, mulți, mulți ani până când în Primărie va mai intra un om așa cum a fost el”, a spus și Mihai Ifrim, șeful biroului administrativ din Primăria Botoșani.
A lăsat în urmă multă durere. Și-o sală care de astăzi îi poartă numele. Sala de conferințe de la parterul Primăriei Botoșani pe care a fost pusă deja o plăcuță: ”Sala de conferințe ec. Valerian Sănduc 1950 – 2016”.

CITEȘTE: Valerian Sănduc s-a dus să se odihnească : O mare pierdere – GALERIE FOTO & VIDEO

 

Comunicat PSD - Costel Lupașcu, deputat: Domnule Iohannis de ce urâți județul Botoșani?
Botoșănenii sunt oameni deștepți, credincioși, familiști, responsabili, mândri și frumoși,  respectuoși și  demni, cu drag de țară, de datini, de tot ce-i românesc.
Angajări la stat: O instituție de cultură din Botoșani scoate la concurs ȘAPTE posturi
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt în funcție de specificul postului.
E oficial: De vineri avem ”pensie” pentru animalele care au muncit la stat
Caii, câinii şi alte animale de serviciu aflate în slujba statului român vor putea beneficia de servicii medicale şi îngrijire specială după retragerea din activitate.
Ministrul Muncii, amenințări pentru poștașii care s-au apucat de politică în favoarea PSD, cu trimitere la ”McBudăi și LOVasilescu”
Violeta Alexandru a avertizat că nu se va feri să înlocuiască Poșta Română drept canal de distribuție a pensiilor.
Noua perlă a Botoșaniului s-a dat în spectacol: roșu, înjurături, șut în sticle
Tricolorii mici au terminat meciul cu un om mai puțin, după ce fundașul central al celor de la FC Botoșani a fost eliminat.
Iftime, meciuri pe bani cu Becali: Ce bani mai vrea Gigi să îi dau?
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, susține că nu l-a păcălit pe Gigi Becali în urma celor mai recente transferuri către FCSB.
În premieră la Botoșani: ”Între chin și amin”, un film cutremurător despre moarte și Înviere în închisorile comuniste - FOTO & VIDEO
Reeducarea celor care nu și-au lepădat credința și nu au aderat la Partidul Comunist presupunea bătăi și torturi zilnice. Se încerca transformarea victimelor în călăi. Când metoda a reușit, cei torturați ajungeau la rândul lor să tortureze.
Nicolae Manolescu 80 și despre cele trei feluri de a începe să scrii poezie - Noul număr al revistei ”Hyperion” poate fi citit AICI
Cel mai recent număr al revistei Hyperion este dedicat președintelui Uniunii Scriitorilor din România, criticul literar Nicolae Manolescu.
Salariul minim 2020: Cu CÂT anunță Guvernul că va crește, de anul viitor
Guvernul României anunță că salariul minim ar putea crește cu 7,2%, în 2020,  conform unei postări publicate pe Facebook.
Turul doi la prezidențiale! Buletinele de vot aduse cu jandarmii la Prefectură – GALERIE FOTO
Atât buletinele de vot necesare pentru cel de-al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale, cât şi procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării, respectiv timbrele autocolante cu menţiunea “Votat” au ajuns în această seară la Botoșani.
A dispărut Antonia! O liceană din Botoșani nu a mai ajuns acasă de la școală
Poliția Botoșani se află în căutarea unei liceane de 15 ani care a fost dată dispărută de mama ei.
DUREROS: În Botoșani mor de patru ori mai mulți copii decât în sudul țării
Botoșani este, din nou, în topul județelor la mortalitatea infantilă.
7 șefi de colegii la ALDE Botoșani + 1 nouă achiziție – LISTA
Organizația ALDE Botoșani a primit ieri adeziunea fostului președinte al UNPR Botoșani.
Exercițiu de amploare la o fabrică de confecții din oraș - GALERIE FOTO
Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat, astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industrială a municipiului Botoșani.
Comunicat PNL: Klaus Iohannis a explicat de ce este important ca românii să meargă la vot pe 24 noiembrie - GALERIE FOTO
Preşedintele a răspuns atacurilor unora dintre liderii social-democraţi la adresa sa.
ANUNȚ de MEDIU: Atelier debitare bușteni
Întreprinderea Individuală Lupu Manuel solicită autorizație de mediu pentru obiectivul:
TIR înfipt în curtea unei vile, autorul moral al accidentului a fugit imediat – GALERIE FOTO
Un conducător auto a fost preluat de o ambulanță SMURD după ce tirul la volanul căruia se afla a dărâmat gardul unei vile și a pătruns pe jumătate, în curtea acesteia.
ULTIMA ORĂ: TIR intrat în curtea unei case – GALERIE FOTO
Un accident rutier s-a produs în urmă cu scurt timp, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Poftiți la romanțe și cântece de petrecere, două zile de festival la Botoșani
Timp de două zile, la Botoșani se desfășoară festivalul care aduce în prim-plan romanța, cântecul de petrecere și cel satiric.
Ce spun medicii despre studentul care a ajuns la spital în stare gravă după ce a luat prea mult paracetamol: E şi răceală, e şi ceartă cu…
Medicii l-au diagnosticat cu insuficienţă hepatică fulminantă toxică.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Mergeți duminică la vot?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
“Atenţie la propaganda electorală în şcoli! Solicităm inspectorilor şcolari, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice să respingă orice formă de propagandă electorală în unităţile de învăţământ. Ne-a fost ...
fashiondays.ro
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7759 lei
USD
Dolarul SUA
4.3145 lei
CHF
Francul elveţian
4.3522 lei
GBP
Lira sterlină
5.5810 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9646 lei
XAU
Gramul de aur
203.3031 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2462 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4262 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9420 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2666 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1868 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6391 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.