Ştiri
Valerian Sănduc s-a dus să se odihnească : O mare pierdere GALERIE FOTO & VIDEO

Într-o frumoasă zi de iarnă, cu un soare ce încălzea blând, Valerian Sănduc și-a luat rămas bun de la lume. Și lumea de la el. Și nu au fost puțini cei care au venit pentru a-i fi alături pe ultimul său drum. Și pentru a le aduce o cât de mică alinare celor pe care i-a iubit cel mai mult și i-a lăsat singuri, să se descurce în viața ce va fi după el, cei trei copii și soția, bolnavă și ea.

Valerian Sănduc a fost depus la Biserica Vovidenia de unde a și pornit cortegiul funerar. Plecarea sa spre țintirim a fost presărată de multe flori și un pod de lacrimi. Unii le-au ținut încăpățânat între pleoape, alții le-au lăsat să curgă libere pe obraji.
Pentru că plecarea la Dumnezeu a lui Valerian Sănduc a fost una neașteptată. Părea că este bine și este un bărbat încă în putere. Cutreiera neobosit holurile Primăriei, tot cu timpul cu câte o hârtie în mână și cu un zâmbet pentru cei pe care-i întâlnea. Părea că niciodată nu-și pierde zâmbetul și avea câte o vorbă bună, plină de optimism pentru oricine i se plângea, de una sau de alta.
Iar sâmbătă, 16 ianuarie 2016, a zâmbit din nou însă din fotografii. I-au fost alături numeroși oameni, colegi din Primăriei, sumedenie de tineri, amici de-ai fiului său, Gabriel. Oameni de afaceri sau foști funcționari din Primărie. Oameni simpli. Cătălin Flutur, fostul primar al municipiului Botoșani avea ochii încărcați de lacrimi când a vorbit despre Valerian Sănduc. ”O mare pierdere și pentru Primărie și pentru un oraș întreg”, spunea fostul edil. Un alt primar, Florin Egner, afectat și el, a avut de asemenea cuvinte pline de regret: ”După părerea mea un astfel de om nu va mai exista în Primărie câțiva ani buni de acum înainte”.
Valerian Sănduc a plecat spre cimitir într-o liniște dureroasă. Printre pași și motorul mașinii care-i ducea sicriul se auzea câte un suspin tânguitor. A trecut prin fața blocului unde a locuit cu familia și pe strada unde pașii l-au purtat atâția și atâția ani. În ultimul timp era mai mereu văzut cu cățelul, la plimbare. Acum, și-a luat rămas bun de la tot și s-a dus și el să se odihnească.
Rămas bun, Valerian Sănduc!!! 

CITEȘTE ȘI:  ACUM: Valerian Sănduc plâns de o sumedenie de oameni, la Biserica Vovidenia – FOTOGALERIE 
 

 

Accident vascular suferit pe acoperișul casei, botoșăneanul de 82 de ani salvat de pompieri - FOTOGALERIE
Un bătrân de 82 ani, care a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei, a ajuns la timp la spital după o intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și a echipajului de terapie intensivă SMURD.
Traian Apetrei către candidații la Parlamentare: Bogatul bogaților este analfabet, ce modele culturale le oferim elevilor?
Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu, a luat parte miercuri la dezbaterea organizată de către Asociația pentru Dezvoltare Umană.
Cătălin Silegeanu: PSD Botoșani inventează roata pătrată!
Aceste alegeri au dovedit că scot cele mai penibile măsuri din candidații PSD Botoșani! Lipsiți total de vocalistul trupei, Liviu Dragnea, candidații PSD au trecut la proiecte S.F.
Tânăr de 19 ani transportat de urgență la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - FOTOGALERIE
Un grav accident a avut loc joi dimineață pe DN 29 A în localitatea Bajura.
Peste 100 de cazuri noi la Botoșani și ȘASE decese în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi de COVID.
PNL Botoșani: PSD a umplut instituțiile publice cu angajați pe pile și relații!
De ce se teme președintele PSD Botoșani de aceea nu va scăpa. Zilele trecute, lidera pesediștilor botoșăneni își exprima public temerea că atunci când liberalii vor ajunge la guvernare vor face disponibilizări în sectorul public. Suntem nevoiți să-i dăm parțial dreptate. Vor fi dați afară toți funcționarii publici care nu-și fac treaba, care își bat joc de contribuabili și care au fost angajați de PSD pe pile și relații.
Grav accident rutier: Mașină făcută praf, șoferul la spital - FOTOGALERIE
Un alt șofer din trafic a sunat la 112, anunțând accidentul.
De beat ce era, un botoșănean a intrat cu mașina în stâlp apoi a ricoșat într-un alt autoturism
Din fericire, șoferul a scăpat teafăr.
Elev de la Laurian, în fața politicienilor: IȘJ-urile colcăie de corupție și sunt profesori care sunt efectiv protejați
La dezbaterea cu candidații de la Camera Deputaților au luat parte și reprezentanți ai elevilor. 
Loading...
Ziua și amenzile: Încă 16.000 în pușculița statului de la botoșănenii care nu poartă mască
Zeci de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.
Fonduri europene pentru reabilitarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”
Proiectul, estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.
Atenție la coșurile de fum: Pompieri chemați urgent, două case au luat foc
Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  
DOLIU în lumea artistică: S-a stins din viață un important pictor botoșănean - FOTO
Avea doar 42 de ani și talent cât pentru multe vieți. Pictorul a plecat la cele veșnice lăsând în urmă o operă de neegalat.
Profesor Mihaela Huncă, candidat PRO România Botoșani la Camera Deputaților: Noi suntem PRO Agricultură-fermierii români au nevoie urgentă de sprijin!
Fermierii trec prin momente grele, iar autoritățile îi ignoră.
Loading...
PSD la guvernare înseamnă siguranța locurilor de muncă și siguranța salvării și relansării antreprenorilor români
Țintele economice ale programului de guvernare realizat de PSD pentru următorii 4 ani au în vedere creșterea la 80% din media Uniunii Europene a puterii de cumpărare a fiecărui român.
Primul tronson de autostradă din Moldova dat în trafic, CUM arată – GALERIE FOTO
Tronsonul este parte a Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani – Siret, reprezentând totodată și primul în regim de autostradă din regiunea Moldovei.
Cum a ajuns concubinajul la modă printre ţăranii din Botoșani: Când nu le mai convine pleacă fiecare în legea lui şi iau pe alţii şi tot aşa
Sărăcia, consumul de alcool şi noile mentalităţi au schimbat tradiţia căsătoriei în satele din judeţul Botoşani.
SPOR salarial de până la 85% pentru medicii și personalul auxiliar implicați în combaterea COVID-19
Executivul a adoptat un proiect de hotărâre de Guvern care vizează majorarea sporului acordat condiţiilor de muncă deosebit de periculoase.
Nominalizează un profesor pentru excelență în educație: PREMIU în valoare de 8.000 de lei
În această lună se mai primesc nominalizări la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Profesorii și antrenorii din Botoșani pot fi nominalizați.
Un botoșănean infectat cu COVID are nevoie URGENT de plasmă
Un bărbat infectat cu virusul SARS-COV-2 este internat la terapie intensivă are nevoie de ajutor.
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„Am crezut că greul a fost în primăvară, însă virusul SARS-CoV-2 ne-a demonstrat că ne-am înșelat amarnic. A atacat mult mai agresiv în toamnă, iar spitalele noastre sunt acum supraaglomerate. Peste 1.200 de români se zbat ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8736 lei
USD
Dolarul SUA
4.0226 lei
CHF
Francul elveţian
4.5028 lei
GBP
Lira sterlină
5.3968 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8581 lei
XAU
Gramul de aur
237.9570 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2342 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3594 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9844 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1844 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.6 o C
Dorohoi
0.8 o C
Bucecea
0.2 o C
Darabani
1.1 o C
Saveni
0.6 o C
Ştefăneşti
1.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.