Finanţatorul echipei fanion a judeţului acuză în termeni duri arbitrajul de care botoşănenii au avut parte în partida cu Dinamo II. El susţine că eliminarea lui Nicolae pentru un fault comis chiar asupra ex-botoşăneanului Renţea este nejustificată deoarece lovitura a fost involuntară. Potrivit patronului de la Elsaco, centralul Augustus Constantin nu a acordat nimic la acea fază, însă a intervenit arbitrul de margine. „Eliminarea este o hoţie a tuşierilor. Sunt borfaşii ăştia de tuşieri care, dacă se putea da ceva, se dădea împotriva noastră. Dacă eram în 11 oameni îi băteam uşor, dar a fost un complot al tuşierilor”, a declarat Valeriu Iftime. În opinia acestuia inclusiv faza din care bucureştenii au deschis scorul a survenit în urma unui out de margine care nu ar fi fost acordat corect. Rămînînd cu un om mai puţin echipa a trebuit să evolueze defensiv, dar finanţatorul crede că şi în aceste condiţii se putea cîştiga dacă toţi roş-alb-albaştrii ar fi evoluat cu aceeaşi dăruire ca Ştefan Apostol, ori „Şuleap parcă a jucat cu Dinamo în prima repriză”, iar „dacă ai mintea lui Ghiceanu şi Boroştean nu poţi alerga”. „Dinamo II este cea mai slabă echipă pe care am întîlnit-o pînă acum, dar măcar nu ne-am făcut de ruşine”, a concluzionat Valeriu Iftime.
LIVE din sediul AUR Botoșani: Lider de la București la conferința din Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Au început înscrierile la concursul de admitere în sistemul administrației penitenciare
Diana Arici
Apr 19, 2024
Șumudică, cheia aducerii noului antrenor la FC Botoșani: Nu are nicio legătură faptul că sunt rude
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024