Ştiri
VESTEA ANULUI: Ce se întâmplă de ASTĂZI cu AMENZILE

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea, de la 48 de ore la 15 zile, a perioadei în care persoanele pot plăti valoarea amenzilor la jumătate. Legea îşi propune eficientizarea şi facilitarea procesului de achitare a contravenţiilor.

„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (...) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată legea adoptată, decizional, de Camera Deputaţilor, pe 27 iunie, şi promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

 

Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.

 

„Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; b) se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenţie; c) se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice”.

 

loading...
Munca la bugetari: Garda de Mediu anunță în toiul verii ce amenzi a dat la Paști
RAZII în tot oraşul: Zeci de maşini oprite, aproape 100 de amenzi date de poliţiştii botoşăneni

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

 

download from google playdownload from apple store
Botoșăneancă de 38 de ani prinsă în FLAGRANT cu obiecte periculoase
Sâmbătă, 15 decembrie a fost zi plină pentru polițiștii botoșăneni.
Unde a ajuns fotbalul în România – Oficialii FC Botoșani cheamă suporterii la stadion cu lopeți, mături sau T-uri – VIDEO
Partida dintre FC Botoșani și FCSB este deocamdată sub semnul întrebării.
Poliția Botoșani MESAJ important pentru toți șoferii
Având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi căderile de precipitaţii sub formă de  ninsoare,  poliţiştii botosăneni vin cu un mesaj important.
Fetele din Botoșani, SURPRIZE pentru fani la final de an – FOTO& VIDEO
Cele mai iubite fete vin cu mai multe surprize la final de an pentru toți cei care le apreciază ș le ascultă cântecele.
Botoșănenii invitați la un spectacol de dansuri INEDITE
O nouă ediție a Festivalului Minorităților Naționale va avea loc la Botoșani.
ACUM: Circulație în condiții de iarnă la Botoșani: Cu CÂTE utilaje intervine Urban Serv
Utilajele de deszăpezire ce aparțin societății Urban Serv intervin în municipiul reședință de județ încă de aseară de la ora 19:00.  
ACUM: Pregătiri pentru parada de sărbători, participanți împuținați de ninsoare – FOTO &VIDEO
Parada de datini și obiceiuri (Din străbuni, Din oameni buni) este programată să se desfășoare de la ora 10:00.
ULTIMA ORĂ: Microbuz răsturnat pe marginea drumului, șoferul rănit - FOTOGALERIE
Eveniment rutier petrecut în urmă cu puțin timp în județul Botoșani.
Interlop botoșănean căutat în întreaga lume, prins de carabinieri într-o cabană din Italia
Un bărbat a fost arestat de către agenții de poliție italieni.
PERICOL pe șosea: Cisterna unei firme din Botoșani plină cu benzină și motorină răsturnată pe marginea drumului – GALERIE FOTO
A fost panică totată după ce o cisternă s-a răsturat pe marginea drumului,
Iftime îi face o promisiune lui Becali: Nu sunt Ștefan cel Mare să otrăvesc fântânile
Valeriu Iftime a fost sunat de către Gigi Becali care a dorit să știe calitatea terenului și asta pentru ninge necontenit.
DEMISIE de onoare din ALDE Botoșani, alți patru botoșăneni DAȚI AFARĂ
Reprezentanții Biroului Politic Teritorial al Filialei ALDE Botoșani s-au întâlnit zilele acestea unde au aprobat cu unanimitate de voturi Biroul Politic Interimar pentru mai multe organizații locale.
Drumuri proaste, oameni săraci: ALDE ar vrea „să salveze” județul, dar NU deține puterea
În cadrul unei conferințe de presă, Liliana Mincă a amintit din nou că partidul ALDE nu deține puterea și din acest motiv nu poate moderniza infrastructura rutieră.
SĂPTĂMÂNA NEBUNI(I)LOR: Liberalii și prezervativele din Piața Revoluției
Așa cum niciun organ, oricât de bățos ar fi, nu folosește simultan două prezervative, tot așa, ocârmuirea unui petec de țară numit județ nu ar trebui să fie decât una.
ALDE Botoșani are noi membri: Printre ei, un om de afaceri și un cunoscut medic stomatolog
ALDE Botoșani și-a mărit echipa cu noi membri. Anunțul a fost făcut de către conducerea ALDE Botoșani în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi.
PROPUNERE: Un nou stadion să fie construit lângă Parcul Cornișa
După ce Primăria Botoșani a primit un teren de la Ministerul Apărării Naționale pentru extinderea Parcului Cornișa, ALDE Botoșani vine cu o propunere.
Vreme REA în toată țara, cod galben de viscol și ninsori
Vremea se răcește considerabil iar în unele zone ale țării sunt anunțate coduri galbene sau portocolii de ninsoare.
ACUM: Piața Revoluției s-a umplut de ambulanțe nou-nouțe – FOTOGALERIE
 Un număr de 12 ambulanțe a fost alocat într-o primă etapă județului printr-un program de investiții derulat de Ministerul Sănătății.
O botoșăneancă numită în conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza"  a decis să termine anul calendaristic în formulă completă.
kalapod.net%20
Marea grijă a lui Dică e terenul de pe Municipal, mai puțin FC Botoșani
Nicolae Dică și-a exprimat îngrijorarea înaintea meciului de duminică de la Botoșani.
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
"Toate lumea ştie, nu pot să ascund faptul că simpatizez cu Dinamo. Este un lucru normal, pentru că am jucat acolo, am antrenat la Dinamo, am copilul care joacă la Dinamo. Se cunoaşte simpatia mea faţă de Dinamo.Acum eu sunt la FC ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6540 lei
USD
Dolarul SUA
4.1197 lei
CHF
Francul elveţian
4.1341 lei
GBP
Lira sterlină
5.1867 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6288 lei
XAU
Gramul de aur
164.1137 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2369 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4376 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9530 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0770 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6234 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.