Ştiri
Vești de ultimă oră după un nou control al Gărzii de Mediu la groapa de gunoi

Decizie importantă luată cu funcționarea depozitului de la Stăuceni. 

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, au constat că Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni își poate continua activitatea și după data de 1 iulie.

 

Marți, 28 iunie, o echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, la solicitarea societății căreia i-a fost delegată operarea CMID Stăuceni, a efectuat un control la Depozitul ecologic. În cadrul acestuia, pe baza determinărilor topometrice, s-a constatat că „în corpul depozitului erau 0 mc de levigat”, „fapt ce este în concordanță cu prevederile” legale. În aceste condiții, activitatea de depozitare a deșeurilor la CMID Stăuceni poate continua și după data de 1 iulie.

 

 

„Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Stăuceni a fost în centrul preocupărilor specialiștilor de la Direcția Servicii Publice din cadrul Consiliului Județean, coordonată de vicepreședintele Dorin Birta. La preluarea mandatului, la sfârșitul anului 2020, Garda Națională de Mediu a lăsat o dispoziție cu 14 măsuri. Rând pe rând, acestea au fost rezolvate, astfel încât activitatea de acolo să fie prietenoasă cu mediul înconjurător”,

a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

 

În ultimul an și jumătate, la CMID Stăuceni s-au făcut mai multe investiții. S-au montat instalațiile pentru captarea gazelor și o instalație de detectare a radioactivității. De asemenea, s-a adus o nouă stație de osmoză, de capacitate mare, prin care să se trateze surplusul de levigat și care acum este în proces de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului.

 

 

„Luna trecută am primit vizita de monitorizare  de la AMPOS Mediu a proiectului implementat la Stăuceni, iar reprezentanții acestui organism s-au declarat mulțumiți de ceea ce au găsit, CMID Stăuceni fiind considerat un model de bune practici privind modul în care a fost implementat proiectul european”,

 

a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean

 

Pentru completarea și modernizarea activității de la Depozitul ecologic, Consiliul Județean Botoșani a depus pentru finanțarea pe fonduri europene un proiect de asistență tehnică, care va deschide calea unor investiții de aproximativ 32 de milioane de euro din fonduri europene. Prin noul proiect european se dorește  achiziționarea unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă, a uneia de digestie anaerobă pentru biodeșeuri colectate separat și a stației de compostare aferentă, precum și a unei stații de compostare cu o capacitate de 5.000 de tone și a altor trei stații de compostare de capacitate mică. Astfel, deșeurile mari vor putea fi selectate mai ușor, în timp ce volumul celor mici, în urma digestiei anaerobe, va scădea cu 60%-65%.

 

 

Tot prin acest proiect se vor asigura fonduri pentru realizarea unei ministații de epurare a apelor menajere și a unui separator de hidrocarburi, astfel încât activitatea de depozitare a deșeurilor să devină una foarte prietenoasă cu mediul.

 

 

„Sunt lucruri concrete pe care le-am făcut în ultimul an și jumătate și vom continua pe această linie pentru a rezolva toate problemele pe care le-am găsit la Stăuceni”,

a conchis Doina Federovici.

loading...
UPDATE - Incendiul de la groapa de gunoi: Intervin pompierii, arde mocnit o mare cantitate de materiale combustibile - FOTOGALERIE

 

 

ASTĂZI: Trei comune și un cartier din municipiul Botoșani au rămas fără apă
Reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat, în funcţie de locul de consum.
Un fost antrenor de la FC Botoșani ar putea antrena naționala de tineret
Federația Română de Fotbal pregătește mai multe schimbări.
Acuzat că a luat șpagă: Fost vicepreședinte CJ eliberat din Penitenciarul Botoșani
Fostul vicepreședinte nu are voie să intre în sediul CJ, nici să comunice cu martorii din dosar.
20 de locuri LIBERE la un liceu din municipiu: ANUNȚUL Inspectoratului Școlar
Mesaj transmis de către Inspectoratul Școlar Județean.
Zile de vară alături de polițiști – GALERIE FOTO
70 de copii au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement.
Pârât la 112 că a urcat beat la volan: Polițiștii l-au găsit în altă mașină, pe scaunul pasagerului
Au condus fără permis, doi șoferi s-au ales cu dosar penal.
Zeci de noi îmbolnăviri anunțate de DSP Botoșani – LOCALITĂȚILE aflate în SCENARIUL ROȘU
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului Botoșani.
Botoșănean REȚINUT pentru amenințare și hărțuire
Victima a depus plângere după ce tânărul de 22 de ani a urmărit-o și a amenințat-o cu acte de violență.
Parc modern amenajat la periferia municipiului Botoșani – GALERIE FOTO
Primarul Cosmin Andrei a inspectat miercuri șantierul pentru a se asigura că lucrările sunt în grafic.
În satele Botoșanilor: Pe urmele ”bordeienilor” lui Sadoveanu, oamenii care se zbat în mizerie de secole
Până şi fântânile le-au secat şi sunt nevoiţi să care apă cu butoaiele din câmp, pe unde găsesc o fântână sau un ochi de apă.
Bătaie în miez de noapte, tânăr acuzat de tentativă de omor
La data comiterii faptei, inculpatul avea 17 ani.
Traficant de droguri adus în cătușe la Botoșani
Aproape 5 ani de zile va sta după gratii, în Penitenciarul din Botoșani.
Istoria celui mai frumos loc din Botoșani: CÂT a plătit Primăria pentru ca cetățenii să aibă un loc de promenadă – GALERIE FOTO
De peste 150 de ani este  locul de promenadă şi relaxare pentru botoşăneni, dar și pentru turiștii ajunși la Botoșani.
Scade numărul ucrainenilor din centrele de refugiați din Botoșani – SITUAȚIA la frontieră
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 65 persoane și 17 vehicule.
Gică Hagi: Meritam să câștigăm la Botoșani / Le mulțumesc spectatorilor că au avut tăria să mă aplaude
 În patru partide, Farul Constanța a înregistrat două victorii și două egaluri, golaveraj 5-2, având cea mai bună apărare a campionatului, alături de cea a Rapidului.
Povestea unei campioane mondiale: Am plecat din Flămânzi să ajung cineva în viață! / Am luat steagul, am sărit pe podium, parcă zburam
E nerăbdătoare să ajungă acasă, la Botoșani, în Flămânzi, să arate medalia de aur familie sale.
Cum arată pălăriile din păr uman, creaţiile avangardiste ale unei coafeze din Botoşani
O coafeză cu o experienţă de peste două decenii se dedică creaţiilor avangarde şi face pălării din păr uman, fiind apreciată chiar şi la nivel internaţional.
Un consilier al ministrului Transporturilor vorbeşte despre drumul expres Suceava – Botoșani: Sunt bani
Consilierul ministrului Transporturilor pe proiectele de infrastructură din regiunea Moldovei, Cătălin Urtoi, a arătat că în Programul Operațional de Transporturi, pe fonduri europene, sunt incluse mai multe proiecte de autostrăzi.
250 de copii din Botoșani s-au întâlnit la Mănăstirea Popăuți cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim - VIDEO
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a săvârșit marți, 9 august 2022, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Popăuți din Botoșani.
Un om de afaceri a murit după doar o zi de vacanță, actriță invitată la Botoșăneanul TV, părintele Budeanu condus pe ultimul drum
A fost o zi plină de evenimente, unele dintre ele tragice. La ceas de seară vă prezentăm principalele știri ale zilei.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Trebuie să ne revenim repede, pentru că duminică jucăm la campioana CFR. Au un lot din care pot alcătui două echipe, sunt mulți jucători de calitate. Sper să fim în formă, totul depinde de noi”,Mihai Teja, antrenor FC ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9132 lei
USD
Dolarul SUA
4.8027 lei
CHF
Francul elveţian
5.0576 lei
GBP
Lira sterlină
5.8083 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5598 lei
XAU
Gramul de aur
277.1595 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2490 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2315 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3499 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7310 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2012 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6603 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.9 o C
Dorohoi
20.7 o C
Bucecea
21.6 o C
Darabani
20.1 o C
Saveni
21.0 o C
Ştefăneşti
19.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.