Șaizeci de elevi și cinci cadre didactice, care se află în această perioadă în vacanță la tabăra ,,Codrii de aramă” din Agafton, au primit vizita jandarmilor botoșăneni și a psihologului Vlad Axinciuc, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, în cadrul unei activități de prevenire a delicvenței juvenile și a consumului de droguri și substanțe etnobotanice.
Activitatea a avut loc în ziua de 5 august 2016, cu această ocazie jandarmii prezentându-le copiilor aspecte referitoare la prevenirea implicării minorilor în fapte antisociale, manifestări și tendințe ale delicvenței juvenile, cauze și condiții favorizante, noțiuni generale privind răspunderea penală și contravențională, precum și principalele fapte care constituie infracțiuni și contravenții.
Reprezentantul Agenției Naționale Antidrog le-a adus la cunoștință informații legate de efectele nocive ale drogurilor și substanțelor etnobotanice, dependența pe care o provoacă, riscurile pentru sănătate și consecințele încălcării legislației antidrog în vigoare, precum și modalități de evitare a ,,cercului vicios” în care îi poate introduce consumul acestora, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Elisabeta Lipă și-a deschis sufletul: Am sacrificat tot, familie, copil, dar nu îmi pare rău
Redacția Botoșăneanul
Jul 02, 2024
Un ucrainean a ADORMIT la volan și a produs tragedia cu cinci morți de la Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jul 02, 2024
Producție de usturoi mai mică la Botoșani: Nu prea ne-a ajutat vremea
Redacția Botoșăneanul
Jul 02, 2024
Fostul căpitan al Botoșaniului, în negocieri cu două echipe din Superligă
Redacția Botoșăneanul
Jul 02, 2024
Cele mai ridicate temperaturi au fost la Botoșani – CLASAMENTUL pe Moldova
Oana Sava
Jul 02, 2024