Ştiri
Bucureșteni răniți grav într-un accident rutier, salvați de un voluntar din Botoșani

Are 22 de ani și s-a înscris în programul ISU ca voluntar SMURD după ce tatăl său a fost salvat de intervenția unui echipaj de prim ajutor.

Andrei Olariu, voluntar în cadrul proiectului "Salvator din pasiune" in cadrul ISU Botoșani, a demonstrat, din nou, că este omul potrivit atunci când semenii au nevoie de ajutor calificat.

 

Sâmbăta, 10 august, Andrei Olariu a intervenit, împreună cu doi pompieri aflați în timpul liber, pentru a acorda primul ajutor unui motociclist și pasagerei sale, victime ale unui accident rutier petrecut pe raza localității Oreavu, la ieșirea din Râmnicu Sărat înspre Buzău.

 

Potrivit buzoienii.ro, accidentul s-a produs în jurul orei 10.30, pe E85 în dreptul localității Oreavu, la ieșirea din Râmnicu Sărat înspre Buzău.

 

Un motociclist bucureștean de 33 de ani, care se deplasa pe direcția Vrancea-Buzău, nu ar fi păstrat distanta corespunzătoare fața de autoturismul condus înaintea sa de un muntenegrean de 53 de ani, intrând în coliziune cu acesta. Urmare impactului a rezultat rănirea motociclistului şi a pasagerei sale în vârstă de 30 de ani, de asemenea din București.

 

Până la sosirea echipajelor specializate, primul ajutor l-au dat un voluntar al ISU Botoșani și doi pompieri din Focșani, aflați în timpul liber. Cei doi ocupanți ai motocicletei au posibile fracturi ale de bazin, coloană vertebrală și membre. Fata și-a pierdut cunoștința în momentul impactului, mai scrie sursa citată.

 

Voluntarul din Botoșani care a intervenit este Andrei Olariu, în vârstă de 22 ani, cel care la începutul lunii mai, în acest an, a salvat de la moarte un om aflat în pericol de îngheț.

 

A învățat să salveze oameni în cele peste 100 de ore de voluntariat petrecute alături de echipajele SMURD ale ISU Botoșani. Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, în misiunile de salvare, Andrei Olariu a deprins nu doar tainele intervențiilor pe muchie de cuțit, ci și dragostea pentru această meserie.

 

Andrei Olariu, înscris in programul Salvator din pasiune " in aprilie 2018, si-a dorit să participe ca voluntar la misiunile SMURD după ce tatăl său a fost salvat de intervenţia unui echipaj de prim ajutor. Au trecut de atunci sase ani. De cand s-a inscris in program, Andrei este nelipsit de la orice activitate derulată de ISU Botoșani.

 

loading...
Un tânăr voluntar SMURD a salvat viața unui bărbat căzut lat pe marginea drumului - FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
S-a aflat cine este femeia găsită moartă lângă cimitir
Cadrele Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani au reușit în cursul zilei de luni, 11 noiembrie 2019 să identifice persoana găsită decedată lângă cimitirul Pacea.
ACCIDENT într-o intersecție problemă, Mercedes izbit de un VW Golf
Seara zilei de luni este una aglomerată în evenimente. După cazul băiatului urcat pe stâlp, polițiștii și personalul de pe ambulanță au răspuns unui nou apel 112.
Botoșăneancă adusă cu ambulanța la Urgențe după ce i s-a făcut frică de dentist
O femeie a ajuns azi dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati chiar direct de la stomatolog.
Protest pe stâlp pentru un loc de muncă, primarul a convins dorohoianul să nu se arunce
Bărbatul care a pus pe jar autoritățile a fost convins să coboare
Altă femeie găsită în locul în care a murit eleva Petronela Mihalachi, NU se știe cine e
În dimineața zilei de 10 noiembrie 2019 când a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, un trecător a dat peste cadavrul unei femei.
Tineri și inconștienți: Bețivi dați jos din mașini de polițiști din două județe
Statistici îngrijorătoare pe șosele: din ce în ce mai multe persoane urcă la volan în stare de ebrietate, deși se știe că cele mai multe accidente se produc din cauza alcoolului la volan și a vitezei
ALERTĂ la Dorohoi: Un bărbat urcat pe-un stâlp amenință că se aruncă-n gol
Autoritățile botoșănene sunt în alertă după ce un bărbat vrea să-și încheie socotelile cu viața.
Comunicat PNL: Felicităm toți colegii care au câștigat cu un scor zdrobitor împotriva PSD
Liberalii mulțumesc alegătorilor din județul Botoșani pentru voturile acordate candidatului PNL la președinția României, Klaus Iohannis.
TREI mașini avariate și o copilă RĂNITĂ: Accident provocat de un botoșănean
În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini, două dintre acestea fiind conduse de botoșăneni.
Vrei să muncești? Multe oferte la stat, meseriașii sunt la mare căutare - LISTA locurilor de muncă
Mai puțin de 900 de locuri de muncă vacante în această săptămână în județul Botoșani.
Bărbat MORT în ambulanță după ce a fost găsit căzut în fața casei - FOTOGALERIE
Un bărbat a decedat în ambulanță în timp ce era transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
NU poate fi dată afară din Ministerul Finanțelor: Ce jocuri a făcut Liliana Mincă și cine a ajutat-o
Îndepărtarea Lilianei Mincă de la Ministerul Finanțelor a fost doar o aparență, după eliberarea din funcția de secretar general adjunct.
Nu e de glumit: Botoșănean ridicat de polițiști și băgat la închisoare după ce a fost prins conducând astfel
Bărbatul a fost escortat până la poarta Penitenciarului unde a fost încarcerat.
ASTĂZI în municipiu: Șofer tras pe dreapta, nu a scăpat de dosar penal
Tânărul a crezut că va scăpa de vigilența polițiștilor.
Primele rezultate oficiale parţiale de la BEC: Cine sunt marii câştigători
Primele rezultate oficiale parţiale au fost comunicate de către Biroul Electoral Central luni dimineaţă, la ora 11:00.
Comunicat Mihaela Huncă, deputat Pro România: Mircea Diaconu pe locul 3 în județul Botoșani. Mulțumesc celor care au fost alături de noi!
Diaconu a obținut votul a 12,56% dintre alegători la Botoșani.
Iftime după eșecul cu FCSB: Au fost șmecheri, au tras de timp
Iftime spune că Bogdan Vintilă are echipă bună, dar că nu este un mare antrenor.
Comunicat PSD - Doina Federovici: Le mulțumim botoșănenilor pentru încrederea acordată! Mai avem nevoie de un vot pentru a face schimbarea! Viorica Dăncilă, un președinte aproape de oameni!
Președintele PSD Botoșani le-a mulțumit botoșănenilor din fiecare localitate pentru participarea la alegerile din primul tur al prezidențialelor, indiferent de opțiunea de vot pe care au avut-o.
Medic botoșănean reclamat la DNA: Între 4.000 si 10.000 euro, șpaga pentru angajările în spital
Managerul neagă totul, dar a suspendat concursurile după apariția suspiciunilor.
ATENȚIE, șoferi: Se lucrează ASTĂZI pe toate drumurile din județ
Șoferii sunt rugați să circule cu prudență pe toate drumurile din județ.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
„Am câștigat în 53 de localități din cele 78 de unități administrative din județ. Le mulțumesc tuturor alegătorilor și îi așteptăm alături de noi și de Viorica Dăncilă pe toți botoșănenii care își doresc un preș ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7627 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3386 lei
GBP
Lira sterlină
5.5297 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9610 lei
XAU
Gramul de aur
203.4670 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2480 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4255 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9613 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2645 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1867 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6374 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.