Meteorologii au emis miercuri o nouă informare cu privire la starea vremii. Conform prognozei, în intervalul 25 mai ora 21.00, 26 mai ora 21.00 se vor semnala fenomene precum instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menţionat, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi în centrul Moldovei instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată. Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.
„Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse şi în restul ţării”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis astăzi, în jurul orei 13.00, un cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicul Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi, Jijia şi Başeu (judeţele Botoşani şi Iaşi).
CITEȘTE: Prăpăd la Dorohoi după CODUL GALBEN de inundații: Apa a pătruns în șase gospodării
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Polițiștii botoșăneni „la vânat” de șoferi care vorbesc la telefon: S-a lăsat cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Zeci de elevi botoșăneni s-au întrecut pentru trofeul „Prietenii pompierilor”
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
CRIZĂ de medici în județ: Comune fără dispensar și oameni fără medicamente
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024