Ştiri
Zeci de pompieri avansați în grad: Momente de bucurie, de satisfacţie și de recunoaștere

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a anunțat sâmbătă dimineață înaintarea în grad a 12 ofițeri și 32 subofițeri.

”Suntem pe locul I în topul încrederii populației”


14 cadre provin de la reședința inspectoratului, 20 de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, iar 10 de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.


Cu această ocazie, inspectorul șef al ISU Botoșani le-a transmis celor avansați un mesaj de felicitare și, totodată, le-a cerut să lucreze, în continuare, în echipă, să de-a dovadă de onestitate, modestie și responsabilitate.


„Înaintarea în grad și avansarea în funcție sunt elemente definitorii pentru cariera oricărui militar. Sunt momente de bucurie, de satisfacţie și de recunoaștere a muncii și efortului depus de către fiecare dintre noi. Inspectoratul este puternic atunci când ştim să lucrăm în echipă. Vă cer dumneavoastră, tuturor, să ţineţi în mod deosebit la acest principiu, al lucrului în echipă şi al respectului faţă de colegii de lângă voi. E foarte important ca fiecare dintre noi să fie respectat pentru ceea ce face. Şi noi suntem oameni şi avem nevoie de respect şi recunoaştere a muncii. Faptul că suntem pe locul I în topul încrederii populației nu face altceva decât să ne oblige și să ne responsabilizeze”,


Col. Cristian Amarandei, inspector șef ISU Botoșani.

 

Fără nume


A devenit un obicei ca, în prima zi din august, cadrele militare din ISU Botoșani ce îndeplinesc condițiile și au împlinit stagiul minim în grad, să fie înaintate în gradul militar următor, la termen.


ISU Botoșani nu a transmis și lista cadrelor avansate pe motiv că unii angajați nu au dorit să li se facă publice numele, chiar dacă contextul este unul fericit.


În alți ani era prezentată lista persoanelor avansate.

 

loading...

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Tânăra care și-a aruncat copilul în latrină, ÎNCĂTUȘATĂ la scurt timp după emiterea sentinței
Femeia de doar 21 de ani a fost ridicată de acasă și dusă direct la Penitenciarul Botoșani.
Percheziții cu mascați, polițiștii au ridicat un PISTOL, dar și topoare și bâte
Polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție într-un dosar privind infracțiuni de omor calificat și tentativă de omor.
Costel Șoptică, senator PNL: Pregătim deschiderea școlii pentru orice situație posibilă
Guvernul Orban pregătește deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil, iar începerea școlii nu este un subiect de campanie.
APIA Botoșani efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului I, anul 2020
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.
Plaja de la Stânca a fost închisă, reacțiile au început să apară: A mai inventat primarul vreo autorizație?
Plaja pe care sute de botoșăneni s-au relaxat în ultimele săptămâni a fost închisă prin decizia autorităților locale, decizie motivată de măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Ușoară creștere a cazurilor de COVID-19, CÂTE teste s-au realizat la Botoșani în ultimele 24 de ore
Numărul persoanelor infectate la Botoșani, de la începutul pandemiei și până în prezent, a ajuns la 1.195.
Uvertura Mall în pandemie: Veniturile din chirii au scăzut cu 53% în primul semestru din 2020 faţă de aceeași perioadă din 2019
Uvertura Mall din Botoşani, în reorganizare, are în prezent o treime din suprafaţă inactivă, iar veniturile au scăzut cu mai mult de 50 la sută.
Doina Federovici: „În județul Botoșani, toate lucrările de infrastructură la care se lucrează și care au fost finalizate sunt realizate de PSD. PNL a făcut ZERO” - GALERIE FOTO
PSD va continua să respecte toate angajamentele de finalizare a investițiilor începute în Guvernarea PSD.
Botoșăneanca din Guvern: Masca să fie obligatorie și pentru copii, și pentru profesori
Raluca Turcan spune că ghidul final pentru fiecare unitate școlară va fi prezentat în curând.
Loading...
Preoți noi în mai multe parohii din Protopopiatul Botoșani
A fost sărbătoare în biserică, mai mulți preoți botoșăneni primind binecuvântare pentru a sluji la altar.
După ce a condus cel mai mare oraș al Moldovei, un botoșănean a primit un ultim mandat: 5 ani cu executare – FOTO & VIDEO
Strategia de a nu recunoaşte niciuna dintre acuzaţiile de corupţie, în condiţiile în care mituitorii le-au admis în totalitate, s-a întors ieri împotriva fostului primar.
Ce pedeapsă a primit tânăra de 20 de ani care şi-a aruncat în latrină pruncul nou-născut
Fetiţa a fost aruncată în latrină şi lăsată să se înece.
Flutur atacă Primăria cu vechea gardă, doar un manager și o inspectoare au ”spart” – LISTA pentru Consiliul Local
După ce forul municipal de conducere a aprobat luni lista candidaților PNL la Consiliul Local, marți seară și Biroul Politic Județean și-a dat girul pentru pretendenții liberali la CL.
GALERIA CU POEȚI - Dumitru Țiganiuc: viața văzută prin inimă
Pe 6 august se împlinesc trei ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Dumitru Țiganiuc.
Loading...
Schimbare la WhatsApp: Compania anunță o nouă funcție
WhatsApp vine cu noi funcţii pentru a lupta împotriva fake news.
Noul hipermarket Kaufland gata de deschidere cu promoții speciale și program prelungit – FOTOGALERIE
Magazinul Kaufland va fi deschis pentru clienți începând de joi, 6 august 2020. 
Medic de la Urgențe, profesori, oameni de afaceri, șofer, bucătar și mulți alții pe LISTA ALDE pentru Consiliul Local
Chiar dacă la acțiunea electorală din cartierul Tulbureni a vorbit doar candidata Alianței Liberalilor și Democraților la funcția de primar al municipiului Botoșani, în cadrul manifestării s-au prezentat și aspiranții la Consiliul Local.
Restaurantele rămân închise: Premierul nu este dispus la discuție
Singura asigurare primită este că restaurantele se vor deschide în interior când va scădea numărul de infectări, a declarat liderul HORA, Daniel Mischie.
Singura femeie care vrea primar a intrat în campanie pe ”strada” unde se termină asfaltul: Și o femeie poate face administrație VIDEO & GALERIE FOTO
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) continuă șirul lansărilor ieșite din tipar. După ce candidații la Consiliul Județean au fost prezentați pe ruinele fostei fabrici de zahăr din Bucecea, aspiranta la funcția de primar și-a anunțat candidatura într-o zonă a municipiului Botoșani în care se termină asfaltul.
Spitalul din Dorohoi face angajări fără concurs, OPT posturi sunt disponibile
Toate posturile sunt pe perioadă determinată.
Nimeni nu este bucuros sa fie bolnav asa cum este Iulica. Ramane de vazut ....
2 august 2020, 16:23
Din pacate , asa cum sublinia si domnul Inspector sef Amarandei C. a fi pompier inseamna sa ai respect fata de colegi si spirit de echipa. Comentariile de mai sus inegresc acesta institutie care face cinste omenirii. In orice cadru exista oameni precum Maiorul iulian Purice care nu au facut cinste uniformei pe care a imbracat-o. O singura intrebare i-as mai pune-o: Cand vin cei care te-au girat la usa ta si tu nu le-o deschizi ce faci? Razi cum ai facut toata viata si -ti vezi de lumea ta plina de amagiri si minciuni?
1 august 2020, 16:23
Din pacate specimenul Purice nu numai la baruri si terase datorează sume imense de bani ci și la fostii săi colegi, rude și alte instituții bancare. O simpla cautare pe saitul judecătoriei dovedește cat de corect este cu cei ce l au girat.
1 august 2020, 13:31
Poate il avansati si pe Purice Iulian asa o sa si plateasca datoriile pentru consumatiile făcute.
1 august 2020, 11:27
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Este o zi cu o încărcătură emoțională foarte mare pentru mine. N-am mai trăit asemenea emoții de prin 2012, deci timp de opt ani am fost mai relaxată. Astăzi, toate emoțiile s-au adunat și am să îmi cer scuze pentru ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8336 lei
USD
Dolarul SUA
4.0757 lei
CHF
Francul elveţian
4.4832 lei
GBP
Lira sterlină
5.3448 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8564 lei
XAU
Gramul de aur
267.2285 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4013 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9420 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0762 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6488 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.