Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Fundaţia Culturală Hyperion – Caiete Botoşănene, organizează cea de-a XXXII-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia.
Joi, 15 iunie 2023, în Sala Mihai Eminescu a Primăriei Municipiului Botoșani va avea loc, începând cu ora 11:00, ședința festivă a Consiliului Local Botoșani pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare laureatului celei de-a XXXII-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia.
Juriul, alcătuit din președintele Nicolae Manolescu și membrii Dan Cristea, Nicolae Oprea, Angelo Mitchievici, Marta Petreu, Vasile Spiridon și Ioan Holban, va alege prin vot secret, într-o şedinţă specială, laureatul actualei ediţii.
Programul zilei va continua cu gala decernării Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, ediția a XXXII-a, în sala Cinematografului Unirea, de la ora 18:00, urmată de un spectacol susținut de Ducu Bertzi, Marius Bațu, Andrei Păunescu, Jul Baldovin și Constantin Neculae.
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia a fost înființat în 1991, prin Decizia nr. 100 / 1 martie a Consiliului Local Botoșani.
Se acordă unui poet român contemporan pentru întreaga operă poetică.
Laureații celor 31 de ediții, începând din anul 1992, sunt: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanța Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran, Dinu Flămând, Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu, Ion Mureșan, Gabriel Chifu, Gheorghe Grigurcu, Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Liviu Ioan Stoiciu, Ovidiu Genaru, Vasile Dan și Marta Petreu.
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia constă în acordarea unei coroniţe de lauri și a unei diplome unicat, însoțite de o sumă de bani. Municipalitatea finanțează editarea unei antologii din întreaga operă poetică a fiecărui poet laureat iar Consiliul Local îi acordă Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
Bărbat fără permis prins BEAT pe scuter de polițiștii de frontieră
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Proiect de lege: Șoferii prinși băuți sau drogați la volan nu vor mai putea conduce 10 ani
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Valeriu Iftime: Împreună aducem botoșănenii acasă
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
FC Botoșani a primit deja licență pentru viitorul sezon de Liga 1
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Sute de pensionari din municipiu au primit tichete sociale de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024