Străzile aflate la periferia orașului, adică aproape 50 de artere se vor transforma vara aceasta în șantiere. Asta după ce, Consiliul Județean prin societatea Nova Apaserv derulează un amplu program prin care se dorește extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Botoșani.
Antreprenor general este o firmă din Cluj dar care a cedat sub antrepriză lucrările firmei Elsaco de la Botoșani care, de luni, 18 mai 2015 s-a și apucat de treabă.
”Montare de rețele apă și canalizare, intervenim în primă fază pe străzile din zona Tulbureni după care vom ataca și niște străzi din zona Grăniceri. Până la 15 noiembrie lucrările trebuie duse la final”, a spus Iulian Pricop, manager de proiect din partea Elsaco.
Constructorul a solicitat aviz de spargere de la Primăria Botoșani pentru strada cu asfalt din Tulbureni care are o lungime de aproximativ 1,7 kilometri și care practic a fost ruptă în două de muncitori, fiind săpat un canal adânc de aproape 3 metri în care vor fi îngropate cele două conducte.
Viceprimarul Marius Buliga s-a deplasat la fața locului împreună cu șefii de la Direcția Edilitare din Primărie pentru a discuta cu managerul de proiect și a fi găsite soluții astfel încât traficul să nu fie restricționat iar disconfortul cât mai redus.
”Săptămâna trecută am dat aviz de spargere pentru câteva străzi din municipiul Botoșani, după cum vedeți a început în oraș proiectul acesta al CJ, beneficiari sunt cetățenii municipiului Botoșani pe care noi îi reprezentăm. Au început lucrările pentru aducțiune de apă și canalizare la poarta omului, în total sunt undeva la vreo 49 de străzi case vor beneficia la finalul anului de acest serviciu”, a arătat Marius Buliga, prezent în cartierul Tulbureni.
Proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare în aglomerarea Botoșani este unul dintre cele nouă care fac parte din amplul program finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu.
”Din discuțiile avute cu antreprenorul general, respectiv Trustul de Instalații Montaj Construcții de la Cluj Napoca, avem de la ei confirmarea că vor încheia lucrările la termen. Eu le doresc succes și spor la treabă. Noi ca și condu cere a CJ și ca acționa majoritar a operatorului Nova Apaserv, le-am atras atenția antreprenorilor să respecte termenul și să încerce să încheie lucrările în termen pentru a atrage toți banii europeni pe care-i avem la dispoziție”, a spus și Cristian Achiței, vicepreședinte CJ Botoșani.
Șeful din CJ Botoșani a menționat că lucrările pot fi atacate pe mai multe fronturi pentru a se respecta termenul finalul care este jumătatea lunii noiembrie din acest an. (G.E.)
[[galerie-foto]]
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024