A plecat departe de satul ei din Botoșani, pentru a-și face un rost în viață. A construit în Italia o căsuță, și-a luat și copiii cu ea. Muncea fără ostenire, spun apropiații.
Maria Basanciuc s-a stins în Italia, acolo unde muncea fără oprire, fără a mai apuca să se bucure deplin de rezultatele ostenelilor sale.
Comunitatea din Hlipiceni este acum în doliu. Țuca, așa cum o știau toți, nu le va mai călca niciodată pragul.
”Pe Maria Basanciuc am știut-o toți de Țuca! Zâmbăreață, veselă, zglobie, harnică, săritoare în ajutor, sufletistă, împărțind în stânga și-n dreapta numai voie bună, mângâiere, sprijin, prietenie sinceră, nepusă niciodată la îndoială!”, scriu acum cei care au îndrăgit-o, din comunitatea comunei Hlipiceni.
Ca mulți dintre români, soarta a dus-o departe de sat, de Țară, tocmai în Italia. Unde nu s-a sfiit niciodată în a se mândri că-i româncă, arătându-le tuturor ce înseamnă a fi român cu adevărat.
”Și-a luat și copiii cu ea, și-a întemeiat o căsuță, totul mergea strună, căci și muncea parcă fără de a mai avea nevoie de odihnă, dar și credință către Cel de Sus nu contenea a avea, întocmai cum învățase din Victoria, de la părinții ei care se numărau printre gospodarii și credincioșii de frunte ai obștii, de la consătenii pe care mereu i-a respectat și cărora, oricât de bine îi mergea acolo, le ducea dorul. Ca furnica muncește omul, strângând atât cele materiale, de trebuință lui și copiilor săi, cât și cele pentru suflet, de trebuință pentru clipa în care Domnul va trimite chemarea spre Sine!”
Nu a uitat niciodată de unde a plecat, așa cum nu a uitat niciodată de Dumnezeu.
”Țuca noastră dragă și frumoasă s-a îngrijit îndeaproape și de trup, dar și de suflet! Deși tânără și cu atâta poftă de viața asta pământeană, Dumnezeu a hotărât că are nevoie de ea Sus! Și Țuca s-a dus, iubindu-și Mântuitorul și nepunându-i la îndoială hotărârea! Nu avem nicio noi vreo îndoială că de acolo, din locușorul Raiului pregătit cu trudă de aici, de pe pământ, prin facerea doar a lucrului și a faptelor bune, Țuca ne va zâmbi în continuare celor care am iubit-o și respectat-o: copii, frați, surori, consăteni!”, scriu acum consătenii din Hlipiceni.
Rămâne amintirea unui om solar, luminos, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună de dăruit celor dragi. După o muncă uriașă, departe de țară, Țuca se „odihnește” acum...
”Drum lin, Țuca, drum lin spre cei care te așteaptă Dincolo! Îmbrățișări creștinești familiei de Aici și credință în Învierea promisă nouă de Hristos! Țuca nu a murit, doar s-a retras un pic să se odihnească, adormind până la a doua Venire a lui Iisus! Când ne vom revedea cu toții, întru Lumina și Slava Lui!”.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
