Un tânăr din Botoşani are nevoie cât mai urgent de o intervenţie medicală în străinătate pentru a se putea bucura de viaţă la fel ca toţi ceilalţi colegi şi prieteni de vârsta lui. Nicolae Vasile Pavil are 20 ani şi recent a primit un verdict grav: Neurinom acustic-vestibular stâng (scwanom) cu dimensiunea de 11,3/11,4/14,4 mm (T/CC/AP).
A avut o cădere de calciu şi, la spital, medicii i-au spus că fără o intervenţie făcută în străinătate, viaţa lui nu mai poate continua ca înainte. Tumora este situată între nervul auditiv si nervul creierului mic şi asta îi crează suferinţe mari care nu-i garantează independenţa de care colegii lui de generaţie se bucură.
Intervenţiile pentru o operaţie reuşită în străinătate care i-ar reda speranţele într-o viaţă normală sunt peste puterile lui financiare, adică
30.000 euro. Operaţia se poate efectua doar în Germania întrucât în România nu există aparatura necesară pentru acest tip de intervenţii. Astfel, Nicu cere sprijinul oricărei persoane care poate face orice mică donaţie, în aşa fel încât puţin câte puţin de la fiecare să ducă la împlinirea visului său, acela de a avea o viaţă normală.
Cei care îl pot ajuta pe Nicu în dorinţa sa de a fi la fel ca toţi ceilalţi, pot face donaţii în bani în contul
BCR:RO40RNCB0579076677910002.
Pentru alte detalii puteţi contacta familia la telefoanele
0751563609,0755837153, 0754427151.