Și oameni care trăiesc din amintiri. În orașul Botoșani trăiesc oameni care plătesc taxe, impozite, dar nu beneficiază de condiții civilizate. Mai mult, trăiesc și umilințe de tot soiul, mai ales atunci când până și un taximetrist îi refuză politicos când este solicitat pe strada lor. Din cauza noroaielor și a drumului plin de gropi care seamănă mai degrabă cu ulița unui cătun departe de lume.

”Vine primăvara! Oare să ne bucurăm şi noi, cei care locuim pe această stradă din municipiul Botoşani?! Azi a venit cineva pentru a onora o comandă şi s-a ”bucurat" că a ajuns la periferia UE. Nu credea că poate exista aşa ceva. Cui să mulţumim? Consiliului Local anterior care s-a jucat ”de-a pisica şi şoarecele" cu banii alocaţi pentru repararea străzii?! Până la mulţumiri... sunt copii care merg la şcoală şi la grădiniţă pe o asemenea uliţă (stradă). Că nu are toată lumea maşină la scară! Oare o fi vreo reducere la impozit pentru asemenea condiţii?”,

Florentina Dănilă, fost prof. pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

De la orașul părinților la orașul tinerilor Botoșaniul s-a schimbat radical.

”Ce am fost și ce am ajuns! Până și pe nenorocita noastră de stradă în fiecare an se aduceau camioane cu pietriș, iar părinții noștri ieșeau cu lopețile (când veneau de la muncă!) și îl împrăștiau. Nu-l fura nimeni. Oamenii știau că este pentru domeniul public, pentru toți”,

 Florentina Dănilă, fost prof. pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

Oare când a fost bine, se întreabă fostul cadru didactic, amintind că oamenii pleacă astăzi încotro văd cu ochii, chiar dacă aici, acasă, își construiesc ziduri solide, vile mai mari sau mai mici. Însă lipsa oricărei perspective, fără locuri de muncă, botoșănenii nu se întorc acasă.

”În jurul meu, printre vecini, nu este casă unde să nu fie cineva plecat la muncă în străinătate. Au mai venit și si-au făcut câte o viluță. Dar stau goale pentru că proprietarii sunt în continuare la muncă. Nu pot întreține casa cu salariile de aici. Cel puțin la noi, la Botoșani, unde să muncească? Ce mai avem noi în acest oraș? Ce locuri de muncă sunt oferite tinerilor? Cum să rămână aici? Îmi scria zilele trecute un vecin tânăr, plecat de mult timp în UK: ”Viața este prea scurtă ca să mi-o sacrific în țară, fără nicio perspectivă. Ce să fac la Botoșani? Unde să muncesc?” Părinții săi au muncit din greu în fabricile care au fost în oraș și au făcut o căsuță frumoasă, cu gând să fie și pentru unul dintre copii. Dar copiii au plecat toți. Si sigur nu se mai întorc”,

Florentina Dănilă, fost prof. pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

”Oare mai au vreo șansă tinerii? Mai avem vreo șansă la normalitate?! Oare câți locuitori mai are România?” – întrebări retorice, pe care cei care ar trebui să găsească soluții nu și le pun niciodată.

Orașul îmbătrânește odată cu oamenii rămași acasă. Oameni care trăiesc din amintiri.

”Stradă îmbătrânită, oraș îmbătrânit, țară îmbătrânită! Oameni îmbătrâniți înainte de vreme! Digitalizare și online! Si viața adevărată?! Oameni adevărați, nu roboți?! Ce ne mai așteaptă, oare?

Mi-am amintit ce vizite făceam împreună cu copiii la fabricile din oraș și din județ. Ce gigant era Fabrica de Sticlă și Porțelan de la Dorohoi! Doamne! Parcă a fost un vis! Acum... prea multe ruine! Teatrul ”Mihai Eminescu" parcă ne strigă mereu, când trecem pe lângă el: ”De ce m-ați uitat? Ați uitat minunata sală mare unde au fost atâtea manifestări artistice? Ați uitat de noblețea spațiului pe care vi l-am oferit?”. Ce facem?! Încotro?!”,

Florentina Dănilă, fost prof. pentru învățământul primar, Liceul Pedagogic Botoșani

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: