O femeie din Botoșani are grijă de mama și bunica ei, bolnave la pat, de mai bine de 15 ani și spune că primăria refuză să o angajeze pe un post de asistent personal.
Nadia Lișman, de 42 de ani, se roagă de mai-marii primăriei din comuna în care locuiește să fie angajată pe funcția de asistent personal al celor două bolnave, din moment ce nimeni altcineva nu are grijă de ele.
Mama Nadiei Lișman are un document de încadrare definitivă în gradul I de handicap, în care se arată că are nevoie de asistent personal.
Conducerea Primăriei comunei Mihai Eminescu spune însă că nu are bani să angajeze noi asistenți personali și că problema ar trebui rezolvată de Guvern, nicidecum de primării.
Mama și bunica femeii au 62, respectiv 91 de ani. Ambele, scrie Libertatea, sunt grav bolnave și locuiesc într-o casă modestă de țară, în satul Cervicești din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani.
“Mama mea este o legumă, are gradul I de handicap. Din 2006 am grijă de ea și de bunica mea, care are 91 de ani și nu mai poate merge. Am fost angajată asistent personal un an, din 2006 până în 2007. Apoi am născut și nu m-au mai angajat”, a declarat, pentru Libertatea, Nadia Lișman.
Femeia susține că a făcut numeroase cereri către primărie, în care a explicat situația gravă în care se află, cu un copil și două femei bolnave, fiind nevoită să trăiască toți din pensiile bolnavelor.
”Nu am medic de familie, nu am vechime, nu am nimic. Mama are pensie 1.800 de lei, bunica are 704 lei. Ele au nevoie de medicamente, de mâncare, de îngrijire, casa trebuie ținută. Copilul este în clasa a VII-a și este bolnav, ia tratament psihiatric. Nimeni nu vine să vadă cum mă descurc cu dânsele. Nu mai rezist! Eu ce fac? Cum mă descurc cu toți?”.
Aceasta mai susține că într-una dintre ultimele discuții pe care le-a avut cu primarul comunei, Aneta Gireadă, i s-ar fi spus să își interneze mama și bunica într-un azil, iar ea să își caute un loc de muncă.
“La ce azil să le duc? Îți trebuie 2.000 de lei pentru una să o ții acolo. Eu nu am studii superioare, să iau 3.000-4.000 de lei pe lună, să plătesc o femeie și să aibă grijă de ele. Eu am unde să mă duc. Dar ce fac cu ele? Le închid în casă și plec. Le las aici să moară de foame și de sete! Pe două femei care nu se urnesc, care fac la găleată în casă!”, mai spune Nadia Lișman.
Într-un răspuns al Primăriei Mihai Eminescu, conducerea instituției explică oficial că nu sunt bani. Prin urmare, doar datoria morală o poate face pe femeie să aibă grijă de rudele ei.
“Având în vedere cererea prin care solicitați angajarea dumneavoastră cu drept de însoțitor pentru mama dumneavoastră Bagiu D. Silvia Violeta, persoană încadrată în grad de handicap nr. 4430 din 03.09.2019, vă comunicăm că din lipsă de fonduri bugetare, cererea dumneavoastră nu a fost aprobată”, se arată în răspunsul primăriei.
Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, spune că un procent uriaș al primăriilor din întreaga țară se află în aceeași situație.
“Eu cred că în 80% din primăriile din țară situația este similară. Noi depindem de încasări. O parte din restanțele pe care le avem de încasat sunt la populație. Iar în starea de urgență și starea de alertă nu ai cum să îi pui la colț pe oameni să îți plătească. Cel puțin suntem singura comună din județul Botoșani care ne autogospodărim. Noi nu primim bani. Noi ne descurcăm din venituri proprii. 20 de miliarde sunt la populație. Haideți să privim lucrurile electoral: credeți că eu nu aș vrea? Sincer. Eu pierd electoral, pentru că nu pot să îi ajut din punctul ăsta de vedere. Nu ne ajung banii. Nu sunt bani!”, a declarat, pentru sursa citată, Aneta Gireadă.
Aneta Gireadă mai susține că problema asistenților personali nu ar trebui să depindă de primării, ci de Guvernul României.
“Din punctul meu de vedere, persoanele care sunt bolnave, cu handicap, ar trebui să intre în subordonarea statului și să nu mai depindă de primărie. Oamenii ăia nu se mai fac bine, și atunci să le facă indemnizații, salarii pentru asistenții personali, pentru că au nevoie de ajutorul ăsta”, a declarat primarul comunei Mihai Eminescu.
(Foto: Libertatea)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024