În prezent, familia trăiește doar din pensia pe caz de boală a lui Alin, de numai 1.600 de lei. În tot acest timp, bărbatul se zbate între viață și moarte, urmând chimioterapie acasă.
Andreea Ilina este o mămică tânără, greu încercată de necazurile vieții. Femeia luptă de mai bine de un an și jumătate pentru viața fiului ei, în vârstă acum de trei anișori. Denis suferă de o formă extrem de agresivă de cancer: rabdomiosarcom embrionar, stadiul IV.
”Într-o zi am constatat că Denis nu avea poftă de mâncare, ulterior a început să facă febră și să aibă stări de vomă frecvente. După analize amănunțite, medicii ne-au dat o veste cruntă, o veste care ne-a distrus cu totul! Nu ne așteptam să trecem prin atâta chin și suferință. Copilul a început de urgență chimioterapia. Trupul lui extrem de mic și de slăbit nu a făcut însă față tratamentului agresiv", a mărturisit Andreea.
Între timp, micuțul a fost supus unei intervenții chirurgicale. Tumora fiind extirpată, Denis a început să se simtă mai bine.
Dar necazurile copleșitoare pentru familia Ilina nu au contenit.
”Soțul meu a căzut din picioare în timp ce mergeam cu Denis la control, la spital. Au urmat zile critice, lacrimi de neoprit și disperare când am aflat că soțul meu are o tumoră malignă la cap. Nu știam de mine, nu știam unde să mă ascund, simțeam că mă înghite pământul. Alin a început și el chimioterapia, apoi a urmat o intervenție chirurgicală extrem de riscantă. Nu știam cum să mă împart. Alergam de la un pat de spital la altul. În acest moment soțul meu este acasă în România, unde este îngrijit de mama-soacră, iar eu sunt în Turcia, unde duc lupta pe care copilașul meu de 3 anișori nu o poate duce de unul singur", a mărturisit Andreea cu lacrimi în ochi.
Din nefericire, cancerul micuțului Denis a recidivat, iar acum trebuie să înfrunte din nou: ace, stări de vomă - efecte crunte pentru un copil care trebuie să facă chimioterapie. Andreea este internată cu cel mic într-o clinică din Turcia, dar situația este cu atât mai disperată cu cât șansele de supraviețuire pe care le are Denis țin de o sumă deloc mică. E vorba de 20.000 de euro pentru primele trei luni de tratament, iar ulterior - dacă analizele vor arăta bine - vor urma și alte costuri.
Familia Ilina trăiește momentan doar din pensia pe caz de boală a lui Alin, de numai 1.600 de lei. În tot acest timp, bărbatul se zbate între viață și moarte, urmând chimioterapie acasă.
Asociația Salvează o inimă a lansat o campanie de strângere de fonduri, în speranța ca suferința familiei Ilina va fi curmată, iar viața va triumfa.
”O luptă fără oprire purtată de o mămică ce refuză să creadă că viața poate continua fără cele două suflete pe care le iubește cel mai mult în lumea asta. O luptă căreia s-a alăturat și comunitatea Salvează o inimă. Ne întrebăm uneori de ce li se întâmplă acestor oameni așa ceva? Fără să primim și un răspuns. Cert este însă că situația lor e una critică, iar fără ajutorul nostru familia va fi destrămată de cumplita boală. Fără donațiile noastre, Andreea Ilina poate rămâne văduvă și fără copil, un suflet în care durerea nu cunoaște comparații. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă" înseamnă o ultimă șansă pentru viața lui Denis. Nicio sumă nu e prea mică, orice bănuț poate face diferența dintre viață și moarte pentru acest copil nevinovat!",
Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/denis-ilina/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Denis Ilina!
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024