Este posibil ca printre colegii studentei să fie și tineri din Botoșani.
O studentă din anul al II-lea de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care ar fi fost în cursul zilei de vineri la facultate la cursuri, a fost depistată duminică seară pozitiv cu coronavirus.
Coordonatorul activității didactice de la facultate în momentul de față ia legătura cu toți cei cu care ar fi putut intra în legătură tânăra, cu recomandarea să se autoizoleze la domiciliu. Din primele informaţii, DSP Iaşi ar fi sunat medicul de familie din campus și l-ar fi anunțat, după ce testul a fost pozitiv, susţin surse oficiale pentru Ziarul de Iași.
În momentul de față cei de la “Cuza” încearcă să determine integral traseul prin facultate - dacă a mers doar la cursuri, dacă a fost sau nu și în spațiile administrative.
Reprezentanții universității susțin că aceasta nu a stat și nu stă în căminele UAIC.
Potrivit sursei citate, studenta a trimis un email astăzi, la ora 11.00, cadrelor didactice cu care a avut ore săptămâna trecută. Este vorba de cinci profesori care au fost contactați.
În acest moment se revizuiesc listele de prezență astfel încât să fie anunțați toți cei care au participat la ore.
Este posibil ca printre colegii studentei să se afle și tineri din Botoșani care, cel mai probabil, vor fi contactați în perioada care urmează.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile