Studenta condamnată definitiv la 20 de ani de închisoare pentru uciderea botoşăneanului Daniel Mancaş dat în judecată Primăria Iaşi, reprezentată de Gheorghe Nichita. Conform Ziarului de Iaşi, Alina Horeanu le cere judecătorilor de la Tribunalul Iaşi să oblige municipalitatea să-i furnizeze „informaţii de interes public”.
Tînăra susţine că, pe 3 februarie 2010, a formulat o cerere privind acordarea unor informaţii. „Vă rog să-mi aprobaţi prezenta plîngere. Pe 3 februarie am solicitat informaţii de interes public, instituţia fiind obligată să mi le furnizeze în termen de 30 de zile. Au trecut peste patru luni de atunci şi nu am primit vreun răspuns”, a menţionat reclamanta în solicitarea adresată instanţei. Ea doreşte totodată să fie transferată de la Penitenciarul de femei Tîrgşor (Prahova) la cel din Iaşi şi să fie chemată în faţa instanţei, unde va aduce dovezi pentru cele afirmate în plîngere.
Reprezentanţii Primăriei conduse de dorohoianul Gheorghe Nichita susţin că nu au primit nici un fel de solicitare de la Alina Horeanu şi nici o citaţie pentru proces. „Nu am găsit nici o citaţie cu privire la această problemă. Vom mai verifica. Am avut însă mai multe cazuri în care persoane aflate în penitenciar au dat în judecată Primăria. Am avut cazuri de la Jilava. Oamenii fac o plimbare pe banii statului, mai ies, se mai întîlnesc cu rudele... Cei care au venit pînă acum pe astfel de procese şi-au retras plîngerea la primul termen sau au spus că nu recunosc semnăturile”, a declarat Denisa Ionaşcu, şeful serviciului juridic al Primăriei Iaşi. Primul termen de judecată al acestui proces a fost stabilit pentru 15 septembrie.
În urmă cu cîteva săptămîni, Alina Horeanu a fost condamnata definitiv la 20 de ani de închisoare de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că l-a ucis pe omul de afaceri botoşănean Daniel Mancaş. În acelaşi dosar, fostul prieten al tinerei, Vlad Scurtu, a primit o pedeapsă de 23 de ani de detenţie, din acelaşi motiv. După ce l-au ucis în Iaşi, cei doi l-au îngropat în localitatea suceveană Ciprian Porumbescu.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024