Elevii botoșăneni de liceu pot petrece clasa a XI-a într-o şcoală din Marea Britanie, prin programul de burse HMC - Projects in Central and Eastern Europe, organizat de Junior Achievement (JA) România, împreună cu Headmasters` & Headmistresses` Conference, în 14 ţări din Europa Centrală şi de Est.
Înscrierile pentru a 8-a ediţie a programului au fost deschise, urmând ca elevii selectaţi să studieze în Marea Britanie în anul şcolar 2017-2018, prin intermediul unei burse care acoperă taxele şcolare, cazarea şi cheltuielile de masă.
Tinerii interesaţi pot trimite formularul de aplicaţie (în etapa de preselecţie) până la 25 noiembrie 2016, conform cu indicaţiile de pe www.jaromania.org/elevi/pagini/bursele-hmc, iar ulterior cei mai buni elevi vor participa la un test de limba engleză şi un interviu cu reprezentanţii HMC.
”Îmi exprim speranţa că şi la nivelul judeţului Botoşani vor exista elevi care se vor înscrie şi vor fi selectaţi în acest program, mai ales că experienţa în sine îi ajută la dezvoltarea diverselor abilităţi şi la perfecţionarea cunoştinţelor de limba engleză, iar perioada de studii petrecută în Marea Britanie este recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, a declarat profesor Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
Declarația zilei 20 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 20, 2025
Oana Sava
Jan 20, 2025
Negocieri în capitală: Prefectul parchează în curtea PNL, una dintre subprefecte pleacă acasă
Sergiu Bălășcău
Jan 20, 2025
PĂȚĂNIA unui tânăr pe bulevard, l-a ajutat rapid un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
FC Botoșani, egal cu CFR Cluj în primul meci cu noul antrenor pe bancă - VIDEO
Oana Sava
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile