Autorităţile au cam găsit vinovatul pentru „îngroparea” unui Opel pe o aşa-zisă stradă din municipiul reşedinţă. Nu este nici Primăria Botoşani, proprietara drumului şi nici SC Nova Apaserv SA, compania care a accesat un program european de extindere a reţelei de apă şi canalizare.
Mai departe, nu este vinovat nici antreprenorul general, provenit din afara judeţului, şi nici subantreprenorul, care este din Botoşani. Responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat marţi pe strada Cornului este şoferul Opelului, aceasta este concluzia la care a ajuns constructorul şi care a fost transmisă şi edililor.
Sesizându-se din presă despre cele întâmplate, viceprimarul Marian Murariu l-a contactat pe Cornel Iurnac, coordonatorul lucrării din partea Elsaco, iar acesta i-a transmis că vina o poartă şoferul Opelului, care ar fi neexperimentat.
Pe strada Cornului lucrările au fost de amploare, incluzând apă, canalizare şi staţie de pompare a apelor uzate. S-a construit căminul, care a fost înconjurat cu piatră, iar şoferul neexperimentat, aşa cum susţine executantul lucrării că ar fi, a trecut cu maşina chiar pe lângă acest cămin abia amenajat.
Nu doar conducătorul auto, ci şi cetăţenii din zonă ar fi răspunzători de cele întâmplate. Aceştia ar fi solicitat să se toarne balast fiindcă în perioadele cu ploi drumul era plin de noroi, iar după ce dorinţa le-a fost îndeplinită se împotmolesc în balast. În rezumat, nu se mai împotmolesc în noroi, ci în balast.
De asemenea, pe străzile din acea zonă s-a scos mult pământ pentru a se putea monta nişte cămine de apă şi s-a pus în loc balast.
Executanţii lucrărilor susţin că au poze cu care pot dovedi că şi înainte de intervenţii pe respectivele străzi se circula prost din cauza gradului mare de înclinaţie.
„După părerea mea, problema s-ar rezolva dacă la un moment dat s-ar asfalta acea stradă. Eu cred că numai atunci s-ar rezolva problema, numai că ştiu că Primăria n-are bani. Eu mi-aş dori foarte mult să asfaltăm restul de străzi din oraş, care n-au asfalt. Aşa, oricât balast punem, la un moment dat plouă şi tot se duce la vale fiindcă e şi panta mare, iar fundaţia este dintr-o argilă cleioasă”,
Marian Murariu, viceprimar Botoşani.
Pe o altă aşa-ziasă stradă din capitala judeţului ieri a rămas împotmolită şi o ambulanţă. Bănuim că şi aceasta era condusă tot de un şofer neexperimentat.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024