La aceeași ședință de miercuri a Colegiului Prefectural, subprefectul Sebastian Tocariu a atenţionat primarii din judeţ cu privire la documentele care trebuie eliberate fermierilor, pentru ca aceştia să poată beneficia de subvenţii. El a atras atenția deoarece deţinea informaţii cum că unii şefi din primării nu eliberează actele necesare tuturor posesorilor de ferme.
Unii primari cam eliberează adeverinţe femierilor după culoarea politică
De asemenea, al doilea reprezentant al Guvernului în Botoşani a înştiinţat primarii că apartenenţa politică nu contează şi că ar putea fi traşi la răspundere pentru abuz în serviciu. Răspunsurile la aceste acuzaţii nu au întârziat să apară, unii încercând să îşi justifice faptele.
„Pe tema asta a subvenţiilor, în legătură cu adeverinţele pe care le eliberaţi dv. de la primării, pentru că am informaţii că sunt primării la care se refuză eliberarea acestor adeverinţe către fermieri. Vă atrag atenţia că odată ce-aţi câştigat alegerile sunteţi primari ai tuturor cetăţenilor din comuna respectivă, indiferent de motivaţia politică. Nu faceţi presiuni asupra aparatului propriu că şi ei la rândul lor pot fi sancţionaţi pentru abuz în serviciu”, a declarat
Sebastian Tocariu.
Primarii se apără cu impozitele restante
Primarii cu pricina au reunoscut că nu eliberează adeverinţe tuturor celor care le solicită, însă ar avea un motiv întemeiat să nu o facă.
„Singura metodă prin care putem să îi mai constrângem este în momentul când vin să ridice adeverinţa de la noi să îşi plătească, nu datoriile din anul curent din 2013, dar măcar cele restante, din 2012, 2011. Adevăratul proprietar este la Timişoara, la Reşiţa, la Bucureşti, primesc arenda, dar impozitul nu îl plătesc la primărie, cei care ţin în arendă nu plătesc nici ei”, a răspuns unul dintre primarii din judeţ. Reprezentanţii primăriilor, au apelat la această măsură pentru că doresc să îşi recupereze banii datoraţi de fermierii care nu si-au achitat impozitul pentru pământul deţinut. Unii având datorii vechi de câţiva ani, nu doar din anul curent.
CITEŞTE:
Subprefectul îngrijorat de droguri şi tragedii la şedinţa cu directorii de şcoli
40 de fermieri cercetaţi de Parchet pentru înşelăciune cu subvenţii APIA