Opt producători de preparate tradiţionale din judeţul Botoşani au fondat cel mai nou brand în acest domeniu din România.
Aceştia au considerat că numai asociindu-se pot reuşi să facă faţă cu succes pe piaţa românească. Totodată, au în plan să se extindă pe plan internaţional. Deşi este fondată de numai două luni, asociaţia sub brandul ”Produs din Botoşani” a devenit o adevărată vedetă la târgurile de profil. Botoşaniul este unul dintre judeţele din România care se poate lăuda cu un număr însemnat de produse tradiţionale, făcute după reţete autentice moştenite din generaţie în generaţie.
Judeţul se află pe locul 5 în ţară la numărul de produse tradiţionale, mai precis sunt 21 de producători atestaţi de statul român. Pentru a reuşi să se impună pe piaţa românească dar şi pe cea europeană, şase dintre cei mai renumiţi producători de bunătăţi tradiţionale s-au constituit într-o asociaţie sub brand-ul ”Produs din Botoşani, cel mai nou de acest gen din România.
Brand-ul ”Produs din Botoşani” s-a născut la sfârşitul lunii septembrie. Practic cei 6 membrii fondatori, cei mai renumiţi botoşăneni în materie de produse tradiţionale au constituit un ONG, sub această titulatură, ”Produs din Botoşani”.
Evident, condiţia a fost ca toţi să fie producători autorizaţi şi să aibă aceea recunoaştere de produs tradiţional. Membrii fondatori sunt producători de caşcaval, dulceaţă şi alte derivate din trandafir, miere de albine şi derivate,usturoiul de Copălău, cozonacul Domnesc dar şi uleiuri esenţiale. Calitatea spune asociaţii este cel mai important criteriu.
”Produs din Botoşani este înfiinţat sub forma unui ONG la propunerea unor producători locali, agricultori şi procesatori dar şi cu sprijinul Direcţiei Agricole. Produs din Botoşani se vrea un exemplu şi o dovadă că se poate produce calitativ, în mod natural şi tradiţional. Scopul nostru principal este ca respectând aceste principii să promovăm judeţul şi de ce nu, dacă este cazul şi România. Dorim să fie asociat brand-ul produs din Botoşani cu calitatea şi produsele tradiţionale.”, spune pentru Adevărul, Doina Berescu unul dintre membrii fondatori.
De altfel cei care vor fi acceptaţi în asociaţie trebuie să facă dovadă calităţii dar şi a certificării ca produs tradiţional.
”Noi constituim, un filtru. Verificăm în primul rând calitatea de producător. De a avea propria cultură, propria linie de procesare şi a face în primul rând calitate. ”, adaugă Doina Berescu.
Totodată forma asociativă îi ajută pe producători să devină mai puternici pe piaţă şi să-şi promoveze mai eficient marfa sub un brand cu o mare varietate de produse tradiţionale.
”Acest brand poate deveni o emblemă a acestui judeţ. Totodată formele asociative sunt cele mai bune, reuşesc să se facă cunoscuţi împreună, să acţioneze ca o asociaţie, să devină mai puternici pe piaţă”, spune directorul Direcţiei Agricole, Cristian Delibaşi.
De altfel şi producători spun că unul dintre motive este tocmai acela de a se face cât mai cunoscuţi la târguri şi pe piaţă, în general.
”Încercăm să ne facem cunoscuţi. Să fie sub un brand este foarte important. Iar dacă brandul oferă o gamă variată de produse tradiţioanale este cu atât mai bine, satisfaci nevoile variate ale pieţei. Împreună suntem mai puternici, este clar”, spune Mihaela Rusu, unul dintre producători.
De altfel încă de la înfiinţare, producători asociaţi sub brand-ul produs din Botoşani au participat la numeroase târguri de profil din ţara inclusiv la cele mari, precum Indagra sau Agralim. La aceste târguri au fost inclusiv vizitatori din alte ţări, inclusiv reprezentaţi oficiali din alte state. Tocmai de aceea producătorii din Botoşani ar putea participa la târguri din Europa.
”Au impresionat la aceste târguri. Vizitatorii au fost suprinşi plăcut de apariţia acestui nou brand”, spune Cristian Delibaş.
Totodată producătorii botoşăneni reuniţi sub ”Produs din Botoşani” speră ca în paralel să-şi facă loc şi pe piaţa din Europa, participând la târguri de produse tradiţionale din ţările vestice dar şi să găsească o piaţă de desfacere. De altfel, Iustin Marineac, un renumit apicultor botoşănean care vinde miere în toată lumea, spune că va încerca să plece în Europa sub acest brand, pentru a-l promova.
”Eu sper ca să mergem la târguri în afară, cât mai curând, sub acest brand. Fiind şi vicepreşedinte al ”Produs din Botoşani”, voi încerca să plec în străinătate cu întreaga asociaţie, adică să promovez acest brand acolo”, spune Iustin Marineac.
De altfel, apicultorul botoşănean spune că produsele tradiţionale din Botoşani sunt foarte apreciate de străini. ”Sunt foarte, foarte apreciate. Este în primul rând apreciată calitate şi faptul că sunt naturale”, spune Marineac.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024