Cele două tronsoane au, împreună, o lungime de 101 kilometri de drum expres, iar ulterior vor fi ridicate la nivel de autostradă.
La Suceava, viitoarea A7 se va intersecta cu viitoarea Autostradă a Nordului, proiectată și construită inițial ca drum rapid, iar la Pașcani se va intersecta cu A8 (Autostrada Unirii) care face legătura de la Iași la Târgu Mureș.
„Această autostradă este proiectul meu de suflet. L-am început aproape de la zero și mă bucur că astăzi semnăm contractele de proiectare pentru cele două secțiuni Pașcani – Suceava și Suceava – Siret și cu aceasta închidem proiectarea pe tot traseul Autostrăzii A7. Este primul coridor de autostradă din România aflat integral în proiectare, de la Ploiești la Siret”,
Mariana Ioniță, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Luni dimineață, la Siret, a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectării viitoarei autostrăzi A7 pe tronsoanele de la Siret la Suceava și de acolo, mai departe, spre Pașcani.
Semnarea acestor importante contracte s-a făcut de către directorul Companiei Naționale de administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniță. Ea a specificat că distanța calculată de la București a autostrăzii care va ajunge la Siret este de 480 de kilometri iar când va fi gata o călătorie din capitala României până la Siret va fi parcursă în patru ore, scrie Obiectiv de Suceava.
La evenimentul de la Siret au luat parte atât reprezentanții asocierii firmelor care au câștigat licitația, cât și oficialități locale și județene, respectiv primarul municipiului Suceava, Ion Lungu și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
(Foto: Obiectiv de Suceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024