Confruntaţi cu refuzul Ministerului Mediului şi Pădurilor de a prelungi activitatea rampei de gunoi de la Botoşani şi cu respingerea categorică a preşedintelui Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu, sucevenii identifică pe zi ce trece tot mai multe soluţii pentru depozitarea deşeurilor în propriul municipiu.
Potrivit
Monitorului de Suceava, problema depozitării gunoiului nu a fost încă rezolvată, dar discuţiile pentru identificarea unor spaţii adecvate sunt avansate. Chiar dacă de astăzi trebuia să plece în concediu de odihnă, primarul Ion Lungu şi-a l-a amânat. Discuţii cu privire la amplasamentul viitoarei gropi temporare de gunoi a oraşului s-au derulat în cursul zilei de sâmbătă, dar pentru că nu s-a ajuns la nici un consens totul va fi reluat în această dimineaţă.
„Noi am propus ca posibile locuri de depozitare a gunoiului fosta haldă de nămol a ACET, din apropierea Termica, sau fosta groapă de zgură a societăţii de termoficare. Din păcate, cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi cei de la Garda de Mediu Suceava nu s-au pus de acord cu anumite probleme legislative şi situaţia a rămas în suspans. Vom relua discuţiile cu toţi factorii implicaţi, şi mă refer aici la instituţiile cu atribuţii pe linia protecţiei mediului, Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava, pentru a găsi cât mai rapid soluţii de depozitare a deşeurilor”, a explicat
primarul Ion Lungu pentru
Monitorul de Suceava. Edilul a dat asigurări că gunoaiele nu vor rămâne neridicate, chiar şi după ce transporturile la groapa de la Botoşani vor fi sistate. O soluţie de câteva săptămâni ar fi la depozitul de selectare a gunoaielor administrat de firma Diasil, situat în cartierul Iţcani, în apropierea podului de cale ferată. În acest spaţiu ar exista posibilitatea stocării unei cantităţi de deşeuri pentru o perioadă limitată, până la găsirea unei alte variante.
CITEŞTE ŞI:
Sucevenii au descoperit că şi-ar putea depozita gunoiul şi în propriul oraş
Refuzaţi de Ţurcanu de la Botoşani se gândesc să-şi ducă gunoiul la Neamţ
În paralel, autorităţile sucevene caută alternative şi în alte judeţe, mai puţin Botoşani.
„În judeţul Botoşani mai există câteva gropi de gunoi autorizate şi funcţionale, dar dl preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a exclus orice posibilitate ca deşeurile din Suceava să mai ajungă pe teritoriul judeţului vecin. În aceste condiţii, groapa de gunoi de la Târgu Neamţ este o altă variantă pe care o luăm în calcul, iar din ceea ce cunosc eu s-a obţinut şi prelungirea autorizaţiei de mediu pentru acest obiectiv”, a mai menţionat
primarul Ion Lungu. În ceea ce priveşte noua groapă ecologică de depozitare a deşeurilor de la Moara, conducerea Primăriei Suceava a anunţat că nu poate da nici o mână de ajutor deoarece este vorba de o investiţie cu bani europeni, cu clauze foarte stricte, iar gestionarea proiectului este atribuţia Consiliului Judeţean Suceava.
CITEŞTE ŞI:
Scandal ministerial Ţurcanu – Portariuc : Fac plângere la Parlamentul European / Nu trebuie să omorâm pe nimeni