Are 36 de ani, este căsătorit, are doi copii şi locuieşte într-un sat din Botoșani. Nu a crescut în lux și în confort, dar a știut să vadă partea frumoasă a vieții și a înțeles că doar împreună suntem o comunitate.
Un om simplu, care trăiește într-un sat din Botoșani, a strâns până acum peste 14 milioane de euro cu care a ajutat sute de vieți. Povestea sa ne arată că ai nevoie doar de un suflet bun pentru a schimba lumea!
Vlad Plăcintă a devenit în doar 10 ani un nume sinonim cu salvarea vieților. Prin asociația sa „Salvează o inimă” strânge bani pentru copii grav bolnavi, al căror tratament e mult prea costisitor pentru părinţi.
Viața l-a purtat o scurtă perioadă de timp în județul Caraș-Severin, unde tatăl său a fost un timp miner, după care s-a întors în satul natal alături de familie. A muncit într-un atelier de tâmplărie PVC și a învățat să facă tot ce trebuie pentru supraviețuire. În aceeași perioadă a învățat vânzări, ceea ce l-a ajutat mai târziu când și-a dedicat întreaga existență salvării de vieți omenești prin acțiuni caritabile.
Pandemia l-a pus la încercare deoarece locul de muncă nu i-a mai asigurat existența, dar până la urmă lucrurile s-au aranjat în așa fel încât și-a putut îndeplini scopul de a-i ajuta pe cei nevoiași. Educația primită acasă l-a făcut să-și dorească mereu să ajute, chiar dacă nici el nu avea o stare materială foarte bună.
Dacă până în 2011 nu avea un scop bine definit în viață, acel an avea să-i dea o nouă direcție care a dus la crearea unui fenomen de amploare. Vlad Plăcintă a fost toată viața un om religios, fiind mereu aproape de biserică. Cu ocazia unui pelerinaj la mănăstirea Zosin (judeţul Botoşani), a aflat de cazul unui copil de 1 an și patru luni bolnav de tetrapareză spastică. Familia nu avea bani suficienți pentru a-l trata.
Cum deja începuse să fie foarte pasionat de calculatoare și de internet, s-a gândit să creeze o campanie de strângere fonduri pentru acel copil. Avea deja un blog numit „Botoşăneanul ortodox”, unde începuse să posteze anunțuri umanitare din alte surse, așa că a început propria sa campanie umanitară.
A creat un nou blog numit „Să fim oameni” și a încercat apoi să creeze o asociație cu acest nume, înțelegând că nu putea ca persoană fizică să primească bani pentru a-i ajuta pe alții. Cum acest nume a fost respins deoarece era luat de altcineva, a decis să-și numească asociația „Salvează o inimă”, apărută în cele din urmă pe 12 decembrie 2012.
Este exact ca în vânzări. Eu vin cu un produs, între ghilimele fiind spus, îl prezint şi lumea dacă vrea îl cumpără sau nu. Aşa şi aici. Eu vin cu o poveste reală, cu o situaţie reală şi rămâne la latitudinea omului dacă poate ajuta sau nu, dacă are încredere sau nu are încredere. Îmi e greu, dar încerc să fac în aşa fel încât să nu refuz niciun caz grav.
În paralel cu asociația, Vlad Plăcintă a studiat strategii de marketing, e-commerce și tot ce ține de partea modernă a vieții. Astfel, a înțeles cum să se adapteze la nevoile cotidiene și să câștige încrederea celor care doresc să sprijine cazurile pe care el le promova.
Știa că doar printr-o transparență cât mai mare poate beneficia de sprijin. Astfel, a lansat un site pe care au fost publicate poveştile celor care au nevoie de ajutor, dar şi chitanţe pentru fiecare leu cheltuit.
Nu a fost ușor deoarece nu dorea să invadeze viețile familiilor nevoiașe pe care le ajuta și care erau în suferință. A ales să le solicite constant informații noi și poze cu evoluția, pentru ca donatorii să înțeleagă atât rolul pe care l-au avut în salvarea cazurilor respective, cât și să încurajeze continuarea donațiilor acolo unde mai era nevoie.
În 2014 a implementat un sistem de plăți online după un model pe care Vlad l-a văzut pe un site de fundrasing. Artizanul acestui proiect este Marius Bucur, un inginer IT din Elveţia care lucrează pentru Google.
Din acel moment, toate tranzacțiile prin asociație arătau donatorilor cum sunt folosiți banii lor și cum evoluează cazurile pe care ei le sprijină. Astfel, cu sprijinul specialistului IT, „Salvează o inimă” devenea singura platformă care suporta toate metodele de plată principale: card, SMS, Paypal, donaţie prin firmă online.
Recent a renunțat să externalizeze serviciile de marketing. După 3 luni de mentorat a ajuns să aibă singur rezultate mai bune finndu-i mai ușor să gestioneze atât timpul cât și banii investiți în marketing.
Vlad Plăcintă s-a implicat recent în amenajarea Casei Nicolae din Satul Rădeni, Comuna Frumușica, Județul Botoșani, un loc unde oamenii străzii beneficiază de un acoperiș deasupra capului. Hrana celor găzduiți acolo depinde de ajutoarele venite din partea binevoitorilor. De aceea, orice sprijin e bine venit!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024