În ciuda eforturilor depuse de viceprimarul Cosmin Andrei de a-i convinge de consilierii locali să aprobe locul de desfăşurare a Festivalului Verii în Bulevardul Mihai Eminescu, aleşii din plenul municipal nu s-au lăsat înduplecaţi şi au mutat acţiunea în acelaşi centru istoric unde se doreşte o revitalizare a zonei.
Proiectul de hotărâre privind data organizării, locaţia şi costurile estimative pentru Summer Fest 2013 nu a fost inclus nici pe ordinea de zi şi nici pe nota anexă, el fiind ataşat la mapele consilierilor în ultimul moment. Motiv pentru care a rămas spre dezbatere spre finalul şedinţei.
„Cred că e bine să ştim pe ce se duc banii”
Prima care a luat a fost Cătălina Lupaşcu care a solicitat ca expunerile de motive din cadrul unor astfel de proiecte de hotărâre să fie mai detaliate. „
Consider că pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi având în vedere experienţa anterioară şi aici mă refer la Zilele Oraşului, ar fi bine ca atunci când apare pe masa consilierilor un asemenea proiect să fie schiţat fiindcă e nevoie de o ofertă diversificată a activităţilor culturale şi cred că e bine să ştim pe ce se duc banii, fie ei din sponsorizări”, a spus
Cătălina Lupaşcu.
„Să nu ne lăsăm supuşi de grupurile de etnie romă”
Cel care a menţinut seria interpelărilor a fost Florin Ghiorghiţă care a anunţat din start că va vota împotriva proiectului iniţiatorului.
„Eu trebuie să recunosc că voi vota împotriva acestui proiect, cu toţii ne dorim să revitalizăm centrul istoric şi să nu ne lăsăm supuşi de grupurile de etnie romă care sunt controlează centrul vechi, din contră trebuie să-i controlăm noi şi de ce să nu fim mai mulţi ca ei şi să încercăm să revitalizăm centrul vechi”, a declarat şi
Florin Ghiorghiţă. Consilierul PDL a adus totodată în discuţie şi sumele exorbitante trecute în chema estimativă pentru cheltuielile de la Summer Fest, adică aproape 50.000 de euro pentru onorariile artiştilor, pachet tehnic în jur de 15.000 de euro în condiţiile în care o scenă ar costa maximum 4.500 de euro sau cheltuielile hoteliere care ar fi fost suportate anii anteriori de firmele organizatoare.
„Summer Fest s-a bucurat de un succes mai mare faţă de Zilele Oraşului”
A venit cu o explicaţie cu privire la locaţia aleasă cel mandatat de primar să se ocupe de organizarea festivalului, Cosmin Andrei care a expus o serie de motive prin care s-a dorit că Summer Fest să fie derulat pe Bulevardul Mihai Eminescu la fel ca anul trecut.
„Am ales acest loc pentru organizarea festivalului pentru că experienţa anului trecut ne-a demonstrat că Summer Fest s-a bucurat de un succes mai mare faţă de Zilele Oraşului şi au fost aceste evenimente organizate în locuri diferite. Am considerat oportun să mergem pe aceeaşi variantă pentru că am avut aproximativ 100.000 de cetăţeni care au participat în cele patru zile de festival cu amplasamentul propus pe Bulevardul Mihai Eminescu şi cu Pietonalul Unirii”, a răspuns
viceprimarul Cosmin Andrei care a mai declarat că sumele incluse în anexa proiectului de hotărâre sunt unele maximale şi cel mai probabil nu se vor atinge şi în realitate. În cazul onorariilor pentru artişti viceprimarul a menţionat că îşi doreşte aducerea la Botoşani a unor artişti de prestigiu care în general solicită sume mari.
În replică
fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă a propus ca, dată fiind suma de aproape 3 miliarde de lei vechi estimată pentru desfăşurarea festivalului să se procedeze la organizarea unei licitaţii publice la care să participe firme organizatoare de evenimente şi care să aducă oferte avantajoase cu programe artistice complete.
„Cetăţenii îşi doresc că manifestările culturale să nu aibă loc în Centrul Vechi”
Cosmin Andrei a mai făcut un efort pentru a-şi convinge colegii din plenul municipal să voteze favorabil proiectul pe motivul că locaţia aleasă ar fi cea dorită de botoşăneni, în principal.
„M-am consultat şi cu cetăţenii iar aceştia îşi doresc ca majoritatea manifestărilor culturale să nu aibă loc în centrul vechi, am ţinut cont de acest lucru, l-am făcut, vă promit că vom reveni cu propunerea ca alte activităţi să se desfăşoare în centrul istoric dar am considerat că am avut succes anul trecut cu amplasamentul propus şi acesta a fost considerentul pentru care am propus acelaşi amplasament”, a încheiat
viceprimarul.
În ciuda discuţiilor aprinse într-un final proiectul iniţial a picat, motiv pentru care Summer Fest va fi organizat în Centrul Vechi cu bani proveniţi exclusiv din sponsorizări.
CITEŞTE:
ŞOC cu Summer Fest 2013: Proiectul lui Andrei picat de consilieri