Exact 47 de minute, fără momentul votului efectiv au durat discuțiile pe marginea organizării festivalului care marchează finalul perioadei estivale, cunoscut în trecut ca al berii sau verii, iar de trei ani de zile drept Summer Fest. Este măr al discordiei în perioada caldă și ia forma patinoarului, tot ca subiect de ceartă, iarna. Taberele se știu: PSD vs PNL (PDL).
Iar în ședința de Consiliu Local de astăzi, care s-a terminat după orele 18:00, adică deja când mulți dintre bugetari sunt în pijamale, s-a tot discutat. Și s-a discutat până când s-a atins țelul dorit, adică nu s-a rezolvat nimic.
Liberalii s-au opus organizării acestui festival din bani publici coroborați cu sponsorizări, cu motivația ca evenimentul să fie făcut exclusiv de oamenii de afaceri de la Botoșani.
Cătălina Lupașcu a fost cea mai vocală dintre consilieri, l-a criticat dur pe Cosmin Andrei, amfitrionul anual al Summer Fest, ba chiar a ridicat vocea și i-a cerut demisia. Asta după ce, mâna dreaptă a primarului a replicat că nu poate organiza un festival cu artiști cât de cât de calibru, cu bani doar pentru scenă. În treacăt a punctat că a purtat discuții cu impresarul lui Smiley. Doar că nu mai poate sta cu mâna întinsă la agenții privați de fiecare dată când organizează Zilele Orașului sau Summer Fest. Iar aici i-a dat dreptate Paul Onișa care a subliniat că mare parte dintre afacerile de la Botoșani mor.
”Dle viceprimar. De când sunteți viceprimar, dacă v-aș fi înregistrat același discurs. Ați spus că nu puteți organiza. Eu v-am demonstrat că fără să cheltuiesc bani publici, am reușit și am organizat. Vom organiza noi festivalul verii, dar vă rog să vă dați demisia dle Cosmin Andrei, pentru că de când sunteți în funcția de viceprimar nu ați făcut altceva decât să cheltuiți bani publici aducând în fața noastră numai argumente”, i-a replicat Cătălina Lupașcu.
În sprijinul lui, după alte câteva zeci de minute de contre, a venit primarul. Ovidiu Portariuc și-a amintit de acțiunea care a fost într-adevăr organizată anul trecut de liberali, prin Cătălina Lupașcu și Eugen Țurcanu.
Ovidiu Portariuc: ”Mi-aduc aminte de evenimentul organizat de d-na viceprimar anul trecut, poate percepția mea este subiectivă dar discutând cu cetățenii și poate îi întrebați și dv: vă mai amintiți de vreun nume de artist mare care a fost la festival anul trecut, în Centrul Vechi? Eu îmi amintesc că echipa FC Botoșani a așteptat vreo două ore ca să urce pe scenă două minute, copii care au plecat cu ochii în lacrimi acasă că nu au mai urcat pe scenă și alte probleme de organizare. Dar cel mai important, dacă vă amintiți vreun nume de artist care fost la festivalul organizat de dv”.
Florin Ghiorghiță, prin prisma celor 12 ani de viceprimar al municipiului reședință de județ a înțeles oarecum situația însă s-a poziționat undeva la mijloc. A propus alocarea a doar 50.000 de lei și locația Centrul Istoric. S-a negociat și s-a propus Bulevardul Mihai Eminescu, cu suma sus menționată. Și s-a votat. Au picat ambele variante. Concluzia?
Ovidiu Portariuc: ”E clară voința consilierilor PNL, asta și-au dorit întotdeauna, să pună piedici executivului. Au reușit, în acest an au blocat proiectul prin care se dorea organizării Summer Fest. Clar, este o sfidare la adresa botoșănenilor, s-a văzut votul clar. Dragi botoșăneni, mai aveți răbdare un an! Vă rog dați-mi un Consiliu Local pentru binele orașului, nu împotriva lui”.
Și astfel, anul acesta Summer Fest moare frumos, din bisturiu politic.
(G.E.)
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024