Primăria municipiului Botoşani a colaborat pentru organizarea SummerFest 2013 cu o firmă din Bucureşti, respectiv Shiny Production şi care s-a ocupat atât de plata artiştilor sau a scenei cât şi de colectarea taxei percepută pentru comercianţii prezenţi. Potrivit conducerii municipalităţii fără respectiva firmă salariaţii Primăriei nu s-ar fi descurcat în organizarea festivalului.
Viceprimarul Cosmin Andrei a dezvăluit că suma totală colectată din sponsorizări a fost de 160.000 de lei, iar cea mai mare parte s-ar fi dus pe plata artiştilor care au concertat anul acesta la Botoşani la Festivalul Verii. „
Este un contract comercial în care Primăria nu s-a implicat şi acest organizator cu care am încheiat contract a fost pentru buna desfăşurare a evenimentului. Primăria nu putea realiza acest eveniment în forma în care a fost realizat, fără sprijinul acestei societăţi comerciale”, a explicat
viceprimarul Cosmin Andrei.
Artiştii prezenţi la eveniment ar fi costat în jur de 110.000 de lei iar diferenţa până la suma totală ar fi fost cheltuită cu scena şi alte detalii organizatorice mărunte. Firma Shiny Production ar fi închiriat de la Primărie o suprafaţă de 2.0000 de mp din domeniul public pentru care ar fi achitat o taxă de 1,35 lei /mp pe zi, lucru care ar fi realizat pentru prima dată de când sunt organizate astfel de acţiuni.
[[banner]]
Cosmin Andrei a mai spus că nu are idee care a fost taxa plătită de comercianţi către respectiva firmă însă potrivit unor informaţii neoficiale aceasta ar fi fost şi de zece ori mai mare. În schimb însă, municipalitatea ar fi beneficiat de alte avantaje în urma colaborării cu firma bucureşteană.
„
Au fost multe lucruri pe care le-a oferit organizatorul. Am încercat să aducem nişte artişti de prestigiu, artişti care costă destul de mult, iar acest organizator a suportat o parte din costurile artiştilor. Au intermediat şi suportat o parte din costuri, au suportat costurile cu transportul artiştilor, au suportat taxele pentru drepturi de autor. Că această societate a realizat profit, nu mă interesează. Nu mă interesează dacă la rândul lor au închiriat terasele cu un preţ mai mare, pentru că interesul meu a fost să fie preţuri mai mici la festival, lucru care s-a întâmplat”, a mai spus Cosmin Andrei.
CITEŞTE:
Inevitabilul s-a produs : Primăria a anunţat 84.000 de participanţi la SummerFest