Pe lângă statutul de vedetă şi artist, Francisca Dulceanu este un mix de stări şi trăiri. Ea a dezvăluit mai multe aspecte din viața personală.
În cadrul unui interviu susținut în studioul postului de radio Naţional FM, Francisca Dulceanu a fost pusă la discuţii cu Mihai Dacin.
Ei bine, artista a fost foarte receptivă și deschisă provocării, afirmând încă de la începutul materialului că este o persoană foarte ambițioasă și dornică de implicare în orice este nou.
,,Sunt genul de persoană foarte ambițioasă. Îmi place să prezint emisiuni, îmi place să fiu cumva în rol de prezentator, îmi place foarte mult – am cochetat și cu actoria. Mă implic în tot felul de proiecte care mă reprezintă şi care simt eu că sunt frumoase. La fel ca şi genurile muzicale – care mă reprezintă, încerc, încerc să fac şi un reggaeton, iubesc şi folclorul. Sunt un amalgam de sentimente şi de stări şi încerc să le pun pe fiecare la locul potrivit şi în proiectul potrivit.”
Francisca Dulceanu, artist muzical.
Mai mult decât atât, artista povestește despre debutul în carieră şi parcursul său muzical.
Trăsăturile de caracter, experienţele şi întâmplările proprii sunt principalele aspecte aduse în discuţie de către artistă în cadrul interviului.
Plină de optimism privind noul an şi cu zâmbetul pe buze, botoşăneanca susţine că şi-a găsit calea şi e fericită sufleteşte.
Materialul video poate fi vizionat integral pe pagina de Facebook a artistei.
(Surso foto: Facebook)
ASTĂZI: 48 de ani de la cutremurul din 1977, peste 1.500 de oameni au murit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Declarația zilei 4 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Șofer tras pe dreapta: A primit 1.000 de lei amendă pentru niște lemne
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile