Razie de amploare a Poliției în Piața mare din municipiu reședință de județ.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au efectuat miercuri o acţiune în Piaţa Centrală, având drept scop prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile şi a transportului ilicit de mărfuri.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost legitimate 81 de persoane şi controlate 20 de autovehicule şi 33 de unităţi economice. În urma neregulilor constatate poliţiştii au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte 6.700 de lei.
Astfel, a fost depistat un bărbat de 37 de ani care deţinea asupra sa în vederea comercializării cantitatea de 280 de ţigarete de provenienţă Ucraina, pentru care nu deţinea documente justificative şi care aveau aplicate timbre specifice ţării de origine.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, ţigaretele identificate fiind confiscate.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024