Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat trei cetăţeni români care transportau peste frontiera de stat aproximativ 20.000 pachete de ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România. Ţigările, în valoare de aproximativ 170.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.
Ţigări acoperite cu iarbă
Vineri seară, cadrele IJPF de la Româneşti au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea graniţei cu Moldova, pe teritoriul României, trei persoane care transportau cu două atelaje hipo mai multe colete voluminoase. S-a trecut la interceptarea celor două atelaje hipo, iar dupa efectuarea somaţiilor legale prin voce, s-a reuşit reţinerea a două persoane, cea de a treia persoană reuşind să se ascundă în culturile de rapiţă din zonă. La scurt timp, în urma supravegherii zonei, poliţiştii de frontieră au reţinut-o. Procedându-se la o primă verificare a atelajelor hipo şi a bunurilor transportate de acestea s-a constatat că în cele două atelaje erau 16 saci ambalaţi in polietilena de culoare neagră ce conţineau pachete cu ţigări şi care erau acoperiţi cu iarbă.
Contrabandă cu barca şi căruţa
În urma cercetărilor s-a constatat că cei trei cetăţeni, Dorin M., în vârstă de 40 de ani, Ioan S., de 31 de ani şi Viorel C., de 35 de ani, toţi din comuna Santa Mare, au trecut cu ajutorul unei bărci pneumatice, peste râul Prut, cei 16 saci cu ţigări în data de 13 mai 2011, după care i-au încărcat în cele două atelaje şi s-au deplasat pe direcţia localităţii Ilişeni, judeţul Botoşani, unde au fost interceptate de către echipajele Poliţiei de Frontieră. Cei 16 saci conţineau aproximativ 20.000 pachete ţigări, marca “Doina”, cu timbru R.Moldova, în valoare de aproximativ 170.000 lei, care au fost reţinute în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în vederea soluţionării.