Dinamo se va deplasa la Botoșani în cele mai bune condiții, datorită suporterilor-acționari.
Meciul dintre FC Botoșani și Dinamo se va disputa duminică, 24 ianuarie, de la ora 20, pe Stadionul Municipal din Botoșani.
Datorită fondurilor strânse prin intermediul programului „Doar Dinamo București”, jucătorii se vor deplasa la Botoșani, cu avionul.
Potrivit ProSport, delegația dinamovistă va pleca încă de vineri, deși meciul se dispută duminică. DDB a avut grijă de toate detaliile pentru a menține un mediu profesionist la Dinamo.
Astfel, echipa se va deplasa cu avionul spre Iași, vineri seară, urmând ca de acolo să meargă cu autocarul către Botoșani.
Potrivit cifrelor înaintate pe site-ul oficial al programului DDB, s-au strâns 13.159 de membri. DDB a donat până acum aproximativ 810 mii de euro în conturile clubului din „Ștefan cel Mare”.
În etapa precedentă, Dinamo a pierdut meciul cu Chindia Târgoviște, scor 0-1, însă venea după două partide fără eșec, 1-1 cu Academica Clinceni, și 2-0 cu Hermannstadt.
Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani, a dat de înțeles că se teme de pofta de victorii a dinamoviștilor, chiar dacă aceștia trec prin probleme delicate la club, din cauza situației financiare.
„Noi avem un moral bun după victoria cu Iaşi. Însă acum ne aşteaptă un meci dificil cu o echipă foarte bună. Dinamo a arătat în ultimele meciuri o formă foarte bună. Au problemele lor foarte mari. Dar trebuie să fim conştienţi că nu jucăm cu problemele lor, ci cu jucători de mare clasă, jucători foarte buni pentru nivelul din România.
Jucătorii dinamovişti când intră în teren nu intră cu problemele, intră cu valoarea. Aşa că trebuie să fim atenţi şi să ne ridicăm la nivelul partidei şi la importanţa punctelor puse în joc. Jucătorii dinamovişti sunt de admirat pentru tot ceea ce au făcut în teren, pentru profesionalismul arătat zi de zi la antrenamente şi la meciuri.
Sunt de admirat şi suporterii dinamovişti pentru ceea ce fac, pentru că ei ţin în viaţă această echipă. Sunt un exemplu de urmat şi pentru alte cluburi”,
Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile