Suporterii echipei Petrolul Ploiești au fost implicați într-un incident violent cu forțele de ordine, după ce echipa lor a obținut o victorie în deplasare împotriva FC Botoșani.
După meci, fanii Petrolului, care așteptau trenul de întoarcere la o terasă din Botoșani, au fost surprinși de o intervenție agresivă a polițiștilor și jandarmilor, după ce au aprins torțe pentru a sărbători victoria.
Conform mărturiilor de pe teren, atmosfera a fost inițial relaxată. Suporterii, aproximativ 30-40 de persoane, s-au adunat pe terasa Kafeteque din centrul orașului Botoșani, unde au cântat, au bătut la tobe și au consumat băuturi, plătind pentru consumație. Problemele au început când suporterii, într-o stare avansată de ebrietate, au început să aprindă torțe și fumigene, gest care a atras atenția forțelor de ordine, potrivit puterea.ro.
Angajat al terasei
„Până s-au îmbătat, totul a fost în regulă. Au cântat și au bătut la tobe fără probleme. Scandalul a început când au început să aprindă torțe și fumigene.”
Jandarmeria a intervenit după ce suporterii au aprins torțele, identificându-i și conducându-i către Stația CFR Botoșani. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, aceștia au fost supravegheați de jandarmi și poliție pe durata călătoriei spre Ploiești, pentru a preveni posibile acte de violență. Trenul R5584 a plecat la ora 21:43, fiind monitorizat de o patrulă de poliție și 12 jandarmi până la Gara Bacău.
În ciuda măsurilor luate de forțele de ordine, suporterii au acuzat un comportament excesiv și abuziv. Reacția lor, publicată ulterior, condamnă ferm violența și abuzurile comise de jandarmi, pe care le consideră nejustificate. Potrivit unui comunicat al suporterilor, aceștia au fost victimele unui atac brutal, fără o provocare reală: „Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului! Forțele de ordine au comis un abuz de putere, atacând suporterii care doreau doar să-și exprime bucuria pentru echipa lor.”
„Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului
Într-un gest absolut abuziv și de neînțeles, suporterii echipei Petrolul Ploiești, care s-au deplasat la Botoșani pentru a susține echipa în meciul cu FC Botoșani, au fost victimele unor acte de violență inadmisibile. Deși și-au sărbătorit victoria în mod pașnic, fără incidente în stadion sau în afara acestuia, aceștia au fost agresați fizic de jandarmi după meci, pe o terasă din centrul Botoșaniului, sub pretextul că au aprins o torță. Suporterii au fost literalmente călcați în picioare de forțele de ordine, iar unii dintre ei au suferit chiar fracturi.
Deși autoritățile au invocat necesitatea intervenției pentru a „preveni o escaladare a situației” și pentru a „asigura siguranța publică”, aceste explicații nu pot justifica brutalitatea disproporționată a acțiunilor lor. Fără o provocare reală și cu un pretext vag, forțele de ordine au comis un abuz de putere, atacând suporterii care doreau doar să-și exprime bucuria și pasiunea pentru echipa lor.
Acest incident subliniază încă o dată problema utilizării forței excesive în situații care nu o impun, afectând drepturile fundamentale ale cetățenilor la liberă exprimare și la adunare pașnică. Astfel de comportamente nu au ce căuta într-o societate care se pretinde democratică și respectuoasă față de drepturile omului.
Libertate pentru suporteri!”, au notat ultrașii „găzarilor”.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile