Cel mai guraliv primar liberal din judeţ are parte de un contracandidat surpriză în cursa pentru Primăria Dângeni. Joi şi-a anunţat intrarea în cursa electorală tocmai o angajată a instituţiei.
Simona Bordeanu este profesoară, însă în urmă cu doi ani, adică în mandatul actualului primar, Cătălin Rotundu, s-a angajat la compartimentul de proiecte europene. Poate face politică fiindcă nu are statut de funcţionar public, ci face parte din categoria personalului contractual.
„M-am hotărât să reprezint Partidul Mişcarea Populară la alegerile din acest an. Am mai făcut campanie electorală, mai m-am implicat, am mai ajutat, dar pentru mine niciodată nu am făcut acest lucru”,
Simona Bordeanu, candidat PMP la Primăria Dângeni.
Potrivit acesteia, candidatura sa la alegerile locale reprezintă o surpriză şi pentru actualul primar. Ea a amânat cu o lună prezentarea programului său electoral.
„Noi suntem conştienţi că bătălia pentru accederea în funcţia de primar nu este deschisă în toate localităţile judeţului după calculele electorale care se pot face la acest moment, însă asta nu înseamnă, că dacă din sondajele zilei rezultă că la Dângeni e greu să cucerim Primăria, nu trebuie să ne punem candidaţi, nu trebuie să luptăm”,
Mihai Ţâbuleac, preşedinte PMP Botoşani.
Cătălin Rotundu termină în vara acestui an primul mandat de primar. PSD-iştii nu şi-au făcut încă public candidatul pentru Primăria Dângeni, fiind posibil să mizeze tot pe Stelică Trofin, fost primar timp de trei mandate. (S.B.)
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile