Cum este să ai vreo câteva miliarde de lei vechi în conturi? Întrebaţi o parte a consilierilor judeţeni care vă pot povesti asta. Declaraţiile de avere ale oamenilor politici aleşi anul trecut în Consiliul Judeţean Botoşani arată că unii dintre ei nu doar că nu au grija zilei de mâine, dar cu siguranţă nu îşi fac probleme nici în privinţa celei de poimâine sau răspoimâine.
Surpriza financiară din Săveni
Cel mai bun exemplu este un consilier de care nu ştim câţi dintre dvs. aţi auzit fiindcă, de când a dobândit acest statut, nu s-a remarcat prin vreo interpelare, iniţierea unui proiect de hotărâre sau o altă activitate administrativă de acest gen. În schimb, iese în faţă din punct de vedere financiar.
Vasile Dumitraşcu (foto jos), liberal ales pe lista
USL Botoşani, are un depozit bancar la BancPost de nici mai mult, nici mai puţin de
280.000 de lei, devansându-şi astfel toţi ceilalţi colegi din
CJ Botoşani. Consilierul este din Săveni, acolo unde deţine două apartamente şi o casă de locuit, toate cumpărate, ultima achiziţie fiind făcută cu un an înainte de alegeri. Mai are un VW Golf, o autoutilitară Ford şi o remorcă auto. Când e vorba de venituri pare însă un om cât se poate de… normal, atât el cât şi soţia obţinând câte 12.000 de lei de la aceeaşi firmă.
PP-DD - iştii nu par să aibă nevoie de cei 20.000 de euro de la "domnu' Dan"
Popularii lui Dan Diaconescu din
CJ Botoşani nu prea au nevoie de cei 20.000 de euro promişi de fostul OTV-ist. Asta fiindcă au în conturi sume mult peste cele promise de liderul PP-DD.
Verginel Vacariu, fost preşedinte PP-DD Botoşani, are două depozite la CEC în valoare totală de
250.000 de lei, la care se adaugă un al treilea, de 5.000 de euro la BRD. Nici colegul său de partid,
Dorin Ciuştea, nu se situează foarte departe. Ex-secretarul executiv al PP-DD Botoşani are
162.085 de lei într-un cont la Unicredit Ţiriac, alţi aproximativ 4.000 de euro la Intesa Sanpaolo Bank şi încă vreo 14.000 de lei la aceeaşi bancă.
La o mare distanţă de acest trio formidabil se află vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, deţinătorul a două depozite bancare, deschise în 2007 şi 2011, în valoare totală de 55.000 de lei.
CITEŞTE ŞI:
Sfătuitorul primarului n-are loc în declaraţia de avere, 16 miliarde în conturi – DOCUMENT
Macaleți a intrat la Prefectură cu peste un miliard în conturi – DOCUMENT
CLICK ŞI VEZI DECLARAŢIA DE AVERE A CONSILIERULUI CU CEI MAI MULŢI BANI ÎN CONTURI