În urma verificărilor efectuate și a declarației bărbatului, polițiștii de frontieră botoșăneni au luat măsuri.
În data de 28 august 2024, în jurul orei 22:10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Republica Moldova și nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Deputatul Budăi și mega scandalul Nordis: Nu există conotații politice în acest caz
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: Poate că viața înseamnă și altceva
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Anunț Nova ApaServ privind solicitarea unei autorizații de mediu
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile