Dima, un copil de doar patru ani și-a petrecut ziua de naștere alături de pompierii botoșăneni.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au transmis, printr-un comunicat de presă, detalii cu privire la experiența pe care au avut-o salvatorii alături de Dima, un băiețel de doar patru ani care își dorește să poarte într-o zi uniformă.
Iată comunicatul:
Cu ochii ațintiți pe fereastră, urmărind fiecare mașină de pompieri care pleacă la intervenții. Așa își petrece timpul Dima, un băiețel din Botoșani care locuiește chiar lângă Detașamentul de Pompieri. Când nu e la joacă cu prietenii, ne urmărește de la distanță și visează ...
"Mă văd în costum de pompier și îmi imaginez că eu conduc autospecialele. Atunci când aud sirenele, îmi rog părinții să mă lase la geam pentru a le privi și sunt fericit. Abia aștept să cresc și să devin salvator",
ne-a spus Dima, emoționat.
Am aflat povestea lui și ne-am dorit să îi facem o surpriză chiar astăzi, când împlinește 4 ani. Complici ne-au fost părinții băiețelului, alpiniștii și pompierii care nu erau în plecați în misiune. Copleșit de emoție și nerăbdător să urce în toate autospecialele de intervenție, ale căror denumire le știa pe de rost - așa a pășit Dima pe poarta subunității.
De ziua lui, s-a simțit ca un adevărat pompier. A primit uniformă și cască de protecție, a salutat ca un militar, a dat mâna cu noii săi „colegi”, a urcat în toate autospecialele și a adresat o mulțime de întrebări. În timp ce se bucura de cadoul inedit, pompierii-alpiniști i-au pregătit o surpriză. Au ascuns tortul tematic într-o cutie metalică și l-au invitat să urce pe aceasta ca și când ar fi pe un podium. După ce s-au asigurat că sărbătoritul nu se teme de înălțime și este prins cu siguranțe, l-au urcat și coborât cu tiroliana. La sol, ca printr-o magie, a primit și tortul. Cu fericirea pe chip, Dima a suflat în lumânare și și-a pus o dorință, cu glas tare: „vreau să devin pompier”!
Îți dorim ca toate visurile pe care le ai să se transforme în realitate.
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile