Creștinii din parohia ”Sfânta Cuvioasa Parascheva” Coștiugeni au venit în număr mare duminică, 14 noiembrie, la ultima Sfântă Liturghie săvârșită de preotul Teodor Cenușă.
Și asta întrucât preotul care i-a păstorit vreme de 7 ani începe un alt drum, ca preot al Garnizoanei Botoșani.
Cu acest prilej, o familie aflată la distanță, dar care a vrut să fie alături de familia preotului, a ales să îi transmită un mesaj prin intermediul firmei ”Surprize la domiciliu”. Iar surpriza a avut loc chiar în biserică, la finalul slujbei de duminică.
Familia Negură, cea care a trimis darul la Coștiugeni, i-a mulțumit preotului pentru toți anii în care acesta s-a dedicat bisericii și credincioșilor.
Pr. Teodor Cenușă a primit un tort, dar surprize au venit și pentru preoteasa Iustina și fiica lor Parascheva.
”Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru satul Coștiugeni, pentru copii și bătrâni, cu toate că nu a fost ușor. Vă mulțumim pentru ajutorul dat când am trecut prin cele mai grele momente, îmi sunteți ca model de familie. Noi vă considerăm oameni minunați, sunteți ca niște părinți și frați pentru noi. Vă mulțumim din tot sufletul. Sunteți departe și ne pare rău că nu putem oferi o îmbrățișare să ne luăm rămas bun. Am plâns când am auzit că nu o să mai fiți la noi în sat. Îmi amintesc cum îmi dădeați o îmbrățișare caldă, părintească, când eram la pământ și îmi spuneați că o să fie bine. Ne gândim la dvs. și la familia dvs. minunată. Bunul Dumnezeu să vă ajute și Maica Domnului să vă ocrotească”,
a transmis familia Negură
Reprezentanta firmei ”Surprize la domiciliu” a recunoscut că este prima dată când intră în biserică pentru a duce un mesaj.
Preoteasa Iustina Cenușă a fost cea a mulțumit pentru surpriză: ”Ne-ați emoționat”.
Ea a fost completată de cuvintele preotului Teodor Cenușă, care a recunoscut că „de vreo două săptămâni noi tot suntem emoționați”.
În urma unui concurs organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, părintele Teodor Cenușă a trecut cu brio peste probele scrise și orale și a fost desemnat noul preot militar al Garnizoanei Botoșani.
”Viața e mereu surprinzătoare și vine o vreme când Dumnezeu îți călăuzește pașii către noi destinații. După 7 ani în care sufletul nostru a vibrat împreună cu enoriașii din Parohia Coștiugeni - timp în care ne-am rugat, am evoluat, am construit, am iertat, am iubit, am dăruit, am învățat împreună - a sosit timpul pentru o schimbare”,
a fost mesajul transmis de preotul Teodor Cenușă.
Ultima Sfântă Liturghie oficiată din postura de preot paroh al bisericii ”Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Coștiugeni a avut loc duminică, 14 noiembrie 2021.
”Mulțumim parohiei Coștiugeni pentru toate provocările, bucuriile și amintirile pe care le vom păstra mereu în suflet! Mulțumim pentru modul în care ați primit familia noastră! Ne va fi dor de toți și de toate, până și de drumul anevoios către sat, însă nădăjduim să putem reveni cu bucurie în satul pitoresc care ne-a apropiat de Dumnezeu, de oameni și de natură! Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu să ne vedem cu toții în Rai!”,
a fost mesajul preotului Teodor Cenușă, alături de preoteasa Iustina și de fiica lor, Parascheva.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024