Trebuie să recunosc din capul locului că m-a cam uns pe inimă ce am văzut joi la şedinţa şefimii din Botoşani. Câţiva reprezentanţi ai unor instituţii – şi spun reprezentanţi şi nu şefi sau directori pentru că unii nu se mai obosesc să răspundă convocărilor şi trimit câte un trepăduş la plefturit – s-au umplut de penibil. Au fost puşi să prezinte la un laptop cu proiectorul aferent declaraţiile de avere şi de interese şi au cam dat în bâlbâială şi în scuze ridicole. Ba că nu s-au scanat declaraţiile (de unde frate scanner?), ba că site-ul e virusat (probabil că se aşteaptă medicii să vină să-l deviruseze, să-i dea o pastilă ceva) şi alte penibilităţi dintr-astea. A fost o demonstraţie pe viu a „miserupismului” şefilor de instituţii care atunci când trebuie să dea o amendă la o firmă care cu greu adună bani de taxe şi impozite au boaşe în pantaloni cât pentru un regiment, dar când trebuie să mai şi le spună (inclusiv patronilor cărora le „mulţumesc” cu amenzi pentru că din birurile pe care ei le plătesc, dânşii îşi ridică vile şi-şi iau limuzine) cam cât au adunat ei în viaţa asta grea, se transformă în nişte muieri uituce.
A fost cea mai bună dovadă a dispreţului faţă de lege a unor directori puşi, culmea, să respecte legea şi care împart amenzi în stânga şi în dreapta tocmai pentru nerespectarea legii. Bine, asta cu amenzile e valabilă la proştii cu datul banilor la stat, la ăştia cu luatul (şi de la stat, şi de la privat) este, aşa, o chestie facultativă, adică dacă ne place şi ne convine o aplicăm, dacă nu, ne băgăm picioarele, ăăăă, pardon, se virusează site-ul, nu funcţionează scannerul, nu am avut cerneală la stilou, mi-au furat extratereştrii pixul, ş.a.m.d.
Spuneam că m-a uns pe inimă fiindcă despre asta scriem aici în nenumărate rânduri, de nesimţirea şi lipsa de respect faţă de lege şi de oameni a unora care conduc instituţii şi de prestaţia cărora depinde cum şi ce se întâmplă în judeţul acesta. Sper ca tot ce s-a întâmplat joi în Colegiul Prefectural să nu fie doar un teatru pentru presă sau o umilire episodică a unor şefi cu tupeu.
Botoşăneanul.ro investighează în aceste zile o situaţie scandaloasă din fruntea unei instituţii publice a cărei director se şterge la fund şi cu declaraţia de avere şi cu incompatibilităţile şi cu conflictele de interese. În loc să-şi remedieze greşelile sau măcar comportamentul în ceasul al 12 – lea, preferă să ameninţe. Adică are omu' în pantaloni, nu glumă. Încă... În câteva zile vom prezenta în detaliu ceea ce se întâmplă la respectivul serviciu public deconcentrat, iar atunci prefectul Cristian Roman va avea ocazia să arate că tot ce le-a făcut şefilor joi nu este doar un simplu foc de paie şi nici teatru pentru jurnalişti şi că atunci când este sesizat asupra unei golănii pe bani publici chiar acţionează. Chiar dacă la mijloc e un director PDL.
Sergiu BĂLĂŞCĂU