Valeriu Iftime i-ar căuta deja un înlocuitor.
Valeriu Iftime l-a readus pe Marius Croitoru (42 de ani) la FC Botoșani după un an și după numai două etape a început să-i caute un înlocuitor, dezamăgit complet de rezultatele și de jocul echipei.
Surse din club povestesc că președintele Valeriu Iftime calculează deja cum ar putea să-l dea afară pe Croitoru și că îi caută deja un înlocuitor. Moldovenii au câștigat un singur punct în primele două etape, în care programul nu a fost unul dintre cele mai grele.
FC Botoșani a pierdut la Voluntari, 1-2, și a remizat cu Petrolul, 1-1. În partida disputată luni, botoșănenii au ciupit punctul acesta cu foarte mult noroc, fiindcă „lupii” au dominat și au ratat chiar și un penalty spre final, scrie gsp.ro
Rezultatele nu ar fi tocmai groaznice, din moment ce au fost consumate numai două runde din competiție, însă jocul dezastruos îl îngrijorează pe Iftime. Nici nu sunt indicii că Marius ar mai fi izbutit și de data aceasta să-și etaleze talentul de scouter și să recruteze fotbaliști necunoscuți și foarte buni, așa cum reușea în mandatul precedent.
Președintele așteaptă și etapa următoare, în care formația lui va avea de făcut o deplasare teribilă, în Giulești, ca să vadă dacă există vreun semn de progres. Dacă nu, el și Croitoru se vor despărți din nou.
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024