Atacurile furibunde ale unor liberali la adresa deputaților Costel Șoptică și Verginel Gireadă, venite pe fondul demisiei depuse de senatorul Viorel Grigoraș din funcția de copreședinte al PNL Botoșani, nu ar fi tocmai întâmplătoare. Cei doi ar urma să preia conducerea vechiului PNL.
Botoșăneanul a scris încă din urmă cu o lună de conflictul mocnit dintre două tabere, una avându-l în prim plan pe Viorel Grigoraș, cealaltă pe cei doi deputați. S-a încercat îndepărtarea senatorului din funcția de copreședinte cu ocazia vizitei la Botoșani a copreședinților naționali Alina Gorghiu și Vasile Blaga, motiv pentru care cei doi și-ar fi amânat din nou acțiunea din nordul Moldovei. S-a organizat în cele din urmă o ședință la Vaslui, unde deputaților li s-ar fi transmis că problema se va rezolva într-o lună, iar termenul a expirat la începutul lui noiembrie. Săptămâna aceasta, Viorel Grigoraș a fost chemat la o discuție de unul dintre liderii naționali ai partidului, iar după întrunire, la care ar fi participat și Costel Șoptică cu Gheorghe Sorescu, a anunțat că își depune mandatul.
Favorit pentru preluarea președinției ar fi Costel Șoptică, deputatul fiind cel care, în primăvară, a pierdut pe final bătălia cu Viorel Grigoraș. Acum ar fi câștigat-o și ar urma să fie desemnat copreședinte, în timp ce Verginel Gireadă ar putea prelua postul de secretar general ocupat în prezent de Stelian Pleșca. De altfel, chiar în prezența lui Viorel Grigoraș, senatorul Corneliu Popescu a cerut vineri jurnaliștilor să scrie adevăratele motive pentru care acesta a renunțat la funcție, subliniind că a fost silit să demisioneze.
Există totuși și varianta desemnării lui Gheorghe Sorescu drept copreședinte, acesta fiind sprijinit cu precădere de organizația municipală, astfel putându-se explica și atacurile lui Viorel Coman și Sorin Cornilă la adresa deputaților.
Oricum, cert este că schimbarea are loc și cu acceptul foștilor PDL-iști, care și-au exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea că noua formațiune are de suferit din cauza frământărilor din rândul vechilor liberali. Săptămâna viitoare conducerea centrală a PNL ar urma să numească un copreședinte interimar și, cunoscând intenția șefilor de la București, Viorel Grigoraș ar fi ales să demisioneze.
CITEȘTE ȘI:
Senatorul e pe ducă din copreședinție! Grigoraș chemat la ordine de Alina
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024