Dacă se menţine trendul actual al voturilor, social-democraţii cred că vor scoate doi senatori şi cinci deputaţi, adică peste cei patru pe care şi i-au propus.
Numărătoarea paralelă efectuată de PSD-işti arată victorii zdrobitoare într-o mulţime de secţii şi izbânde inclusiv în localităţi conduse de liberali. În aceste condiţii, Costel Lupaşcu, directorul de la Casa de Asigurări, care nu şi-a făcut deloc campanie, ar putea intra în Legislativ. Aceasta ar însemna că liberalii vor scoate doar un singur mandat de deputat, prin Cristian Achiţei, iar Cristian Roman şi-ar încheia cariera de parlamentar mult mai devreme decât se aştepta.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024