Disputele pe seama utilizării bazelor sportive de către FC Botoşani s-au amplificat după ce luni dimineaţă jucătorilor nu li s-a permis accesul la stadionul „Mecanex”, iar conducerea clubului a făcut public incidentul.
Şeful Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a avut la rândul său o reacţie virulentă. Eugen Ţurcanu susţine că tot ce s-a întâmplat nu reprezintă decât „o furtună într-un pahar de apă” care ar fi fost creată intenţionat de noul preşedinte al FC Botoşani, care după ce a preluat conducerea efectivă a clubului prin retragerea lui Cornel Şfaiţer ar plănui şi controlarea bazelor sportive.
Eugen Ţurcanu spune că instituţia pe care o conduce nu a interzis roş-alb-albaştrilor să se antreneze şi că totul s-a întâmplat din cauza unei erori de comunicare cu privire la programul de antrenament, care ar fi fost livrat prea târziu de club.
Fostul viceprimar susţine că este exasperat de ameninţările la care este supus de Cătălin Anton, de când acesta a preluat conducerea clubului.
„A fost o lipsă de comunicare atât din partea clubului cu privire la programul de antrenament, l-am primit luni dimineaţă târziu, cât şi a oamenilor noştri, care trebuiau să se ocupe de deschiderea terenului şi n-au mai ajuns, mai exact administratorul stadionului. Nicidecum conspiraţia şi valul acela de isterie, de cuvinte mari şi grele aruncate în mass-media de dl Anton. Eu înţeleg că l-a executat pe Cornel Șfaițer, dar nu vreau să fiu următorul pe lista lui. Nu vreau să fiu următorul executat de el, da? Dlui numai așa lucrează, să îşi vadă de felul dlui de a lucra”,
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
Potrivit directorului DSPSA, un angajat al acestei unităţi a ajuns luni în jur de 11:20 la baza de la Mecanex pentru a o pune la dispoziţia echipei, dar că antrenorii şi jucătorii ar fi refuzat să mai intre pe teren, preferând să plece şi să facă scandal în presă, lucru care îi amplifică propria convingere că s-a dorit să se creeze un incident.
„Tot timpul ameninţă: «lasă că îţi arăt eu ţie în presă». Şi el şi mai este unul la club acolo care continuă ameninţă: «lasă că ieşim noi în presă». Tot ameninţări că o să fiu executat în presă. Dar ce-i asta? (…). Dar ce a ajuns presa asta, un fel de bau-bau, ce e DNA-ul, vine cu mascaţii? Ce-i presa?”,
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
Potrivit acestuia, pretenţiile staff-ului administrativ de la club cresc de la zi la alta şi cu personalul care îl are DSPSA la dispoziţie nu le mai poate face faţă.
„Dacă tot am ajuns să ne spălăm rufele în public şi să comunicăm prin intermediul presei, ţin să precizez că au mai înfiinţat o echipă de Liga 3, au mai înfiinţat nişte echipe de juniori. Toţi sunt pe stadion acolo, pe vestiare, călare pe noi, tot vor să facem, să dregem. Păi noi nu ne dimensionăm personalul în funcţie de câte echipe au ei, noi suntem aceiaşi oameni. Ei tot ne cer nouă şi vor să avem reacţii rapide, dar noi suntem un singur staff, acelaşi, nu-i altul. Noi n-am mai angajat oameni, n-am mai cumpărat utilaje. Tot vor: «schimbă terenul, ăla, deschide acolo, mută acolo, du-te acolo». Încercăm să ţinem pasul”,
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
La sfârşitul săptămânii trecute FC Botoşani avea datorii de circa 20.000 de lei la DSPSA pentru utilizarea bazelor sportive, însă Eugen Ţurcanu afirmă că nu s-a blocat accesul la antrenamente din acest motiv. Pe de altă parte, Cătălin Anton a spus pentru Botoşăneanul că „astăzi (luni – n.r.) am plătit totul, suntem la zi. în fiecare an ne reglăm când intră banii pentru televizări”.
„Este o furtună într-un pahar cu apă. Dacă ar exista şi din partea lor o disponibilitate să găsim soluţii normale şi legale, cred că ar fi mai simplu să nu fim tot timpul cu piciorul băgat în uşă şi merge şi data asta aşa”,
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
Şeful DSPSA, care este şi consilier local, a dat asigurări că „rezist la tăvăleală”, dar a repetat că la mijloc nu este vorba nici de datorii şi nici de rea credinţă, dar că „pur şi simplu nu pot să îmi dimensionez personalul la nivelul pretenţiilor lor, nu e altceva. Alţi oameni nu sunt pentru că trebuie să întreţină oraşul, am alte priorităţi. Acum lucrăm cu oamenii noştri şi la Cornişa, montăm mobilier”.
În condiţiile în care inclusiv Valeriu Iftime a declarat în mai multe rânduri că retragerea lui Cornel Şfaiţer s-ar fi produs în urma unor neînţelegeri cu Cătălin Anton, acesta din urmă respinge acuzaţiile aduse de directorul DSPSA. El spune că singurul lucru care îl interesează este să asigure echipei condiţiile necesare performanţei.
„Respect enorm de mult instituţia Primăriei, pe dl primar şi pe dl Eugen Ţurcanu, în schimb amândoi sunt dezinformaţi de către subalterni. Subalternii lui, în speţă cel care se ocupă de gestionarea bazelor sportive, în dl. Dumitraş, a fost informat de duminică de la ora 9:57 (…). Mi se par total nepotrivite afirmaţiile dlui în contextul faptului că am colaborat extraordinar şi nici nu ne-am jignit, nu am spus nimic de rău unul de altul. Nu vreau să dau pe nimeni afară şi nu am căderea, eu pur şi simplu sunt loial celor care m-au angajat şi echipei. Îmi fac treaba şi trebuie să asigur condiţii ideale, cât mai apropiate de ideal”,
Cătălin Anton, director FC Botoşani.
Acesta a pus la dispoziţia reporterului Botoşăneanul un e-mail prin care dovedeşte că reprezentanţii DSPSA au fost anunţaţi cu mai bine de 24 de ore înainte de antrenamentul programat pentru luni.
Totodată, şi-a exprimat nedumerirea faţă de măsurile de siguranţă fără precedent luate de DSPSA asupra bazelor sportive, care ar fi ajuns să fie ferecate cum n-au mai fost vreodată: „nu pot deţine controlul absolut asupra unor lucruri pe care ni le-au închiriat”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024